Comunicat de presă - Chill FM, un nou post de radio pentru bucureșteni.

Grupul Digi | RCS&RDS lansează, la 1 noiembrie 2018, Chill FM 103.8, cea mai relaxantă frecvență din radio-ul românesc. Chill FM oferă ascultătorilor un playlist alternativ celor existente astăzi în FM. Chill FM e dedicat deconectării de la ritmul galopant al orașului și va difuza non-stop muzică chill out.

“Într-o capitală agitată precum Bucureștiul, câteodată avem nevoie și de o pauză, și de ce nu, de o supapă de relaxare, care să ne încarce cu energie atunci când simțim că aglomerația și stresul ne depășesc, și în trafic și acasă. Chill FM a apărut ca răspuns la această nevoie a bucureștenilor și ce pot eu să promit este că, acum că s-a dovedit științific că meloterapia reîncarcă sufletul și mintea, cu siguranță Chill FM își va face excelent treaba. Tot ce trebuie să facă cei care vor și altceva decât ce se aude standard la radio este să caute 103.8 pe FM și să se lase în voia muzicii“, a declarat directorul stației, Dragoș Vulgaris, unul dintre cei mai apreciați specialiști în muzica de radio de pe piața românească.

Chill FM se adresează bucureștenilor tineri și activi, care prețuiesc momentele de relaxare și caută un spațiu de confort în care grijile, neliniștile și graba sunt atenuate prin simpla comutare a butonului radioului pe 103.8 FM.

Logo-ul Chill FM vorbește despre reîntoarcerea la echilibru prin utilizarea formelor organice, naturale și integrând simultan simboluri grafice ale sunetelor, după cum explică senior graphic art-ul Ciprian Olaru.
Chill FM va emite momentan doar în București, dar poate fi ascultat de oriunde din țară și din străinătate pe platforma online www.chillfm.ro.