Multe pisici au perfectionat arta de a cere mancare atunci cand stapanii gatesc sau se afla la masa, dar oricat cat de adorabila e felina ta, nu trebuie sa ii dai absolut tot ce mananci tu. Diferentele de metabolism intre feline si oameni fac imposibila digestia anumitor substante pe care noi le consumam zi de zi.
Pentru ca pisicile sunt mofturoase atunci cand vine vorba de dieta lor, multi stapani cred ca felinele isi pot da seama singure ce alimente pot consuma, potrivit Web MD, insa acest lucru e departe de adevar.
Citeste si: Stiai? Motivul pentru care torc pisicile
Unele alimente pe care oamenii le considera sanatoase pot provoca reactii adverse in cazul pisicilor si unele substante pot duce chiar la deces.
Ciocolata, de exemplu, contine teobromina si cafeina. Ambele substante pot provoca reactii adverse daca sunt ingerate de pisica ta. Printre efecte se numara diaree, palpitatii, convulsii si deces. Cele mai periculoase tipuri de ciocolata sunt cea neagra si cea pentru gatit, insa si ciocolata alba contine teonbromina.
Pisicile sunt carnivore, asa ca au nevoie de carne, insa stomacul lor nu accepta foarte multa grasime, fie ea gatita sau nu. De asemenea, animalul tau de companie nu trebuie sa manance oase, pentru ca se poate ineca usor.
Citeste si: Catelul tau a inghitit un os de pui? Cum ii poti salva viata
Strugurii si stafidele pot cauza insuficienta renala. Nu se stie exact de ce corpul pisicilor reactioneaza asa, dar chiar si o cantitate mica poate sa iti imbolnaveasca felina. Printre simptomele frecvente se numara varsaturile si letargia.
Pe langa ciocolata, struguri si stafide, grasime si oase, iata alte alimente pe care pisica nu are voie sa le manance:
Ton
Pisicilor le place tonul, insa o dieta bazata doar pe peste poate duce la anemie sau, in cazuri extreme, otravire cu mercur.
Ceapa sau usturoi
Afecteaza negativ celulele rosii, ceea ce poate duce la anemie. Mai mult, stomacul pisicii tale nu va aprecia aceasta “gustare”.
Lapte si alte produse lactate
Surprinzator, majoritatea pisicilor au intoleranta la lactoza, asa ca nu pot digera produsele lactate.
Alcool
E extrem de periculos pentru feline. Doua lingurite de whisky ingerate de o pisica de 2.5 kg vor rezulta in coma si 3 lingurite o pot ucide. Atentie! Multe alimente contin alcool, asa ca trebuie sa ai mare grija ce mananca pisica ta.
Cafeina
O pisica poate fi otravita prin consumul de cafeina. Primele simptome sunt agitatie, palpitatii, respirat rapid si convulsii. Multe bauturi si alimente contin cafeina, inclusiv bauturile racoritoare si anumite dulciuri.
Ou crud
Oul crud ar putea duce la intoxicatie alimentara din cauza infectiei cu salmonella sau E.coli. Un alt pericol e proteina avidin, din albus, ce poate cauza probleme cu pielea si blana felinei tale.
Citeste si: 10 lucruri extraordinare despre pisici pe care nu le stiai
Carne cruda si peste crud
La fel ca in cazul oului crud, carnea cruda poate contine bacterii periculoase. O enzima din pestele crud poate distruge tiamina, o vitamina esentiala pentru pisica ta.
Mancarea pentru catei
Nu contine aceleasi ingrediente ca mancarea pentru pisici, asa ca o astfel de dieta nu e benefica pentru felina ta.
Ficat
Consumat in cantitati mai mari, poate duce la hipervitaminoza A (toxicitatea vitaminei A) ceea ce afecteaza oasele pisicii.
Aluat cu drojdie
Aluatul va creste in stomacul pisicii tale si ii va produce dureri ingrozitoare.
Medicamente de uz uman
Daca pisica ta nu se simte bine, trebuie sa o duci la medicul veterinar, nu sa improvizezi. Mai mult, pisicile sunt foarte curioase, asa ca trebuie sa iti ascunzi medicamentele.
In cazul in care pisica ta a mancat un aliment periculos, trebuie sa consulti imediat un medic veterinar.