Aproape jumatate din stapanii de caini dorm cu animalul lor de companie in pat, dar e un obicei sanatos sau nu?
Asta si-a dorit sa afle dr Bradley Smith atunci cand a testat ce impact are prezenta patrupezilor asupra ciclului de somn al oamenilor. Studierea somnului e o tendinta in continua crestere in lumea academica, datorita importantei (ignorata in mare parte pana acum) pe care o are atunci cand vine vorba de sanatate.
Pentru a verifica daca o cercetare ampla va avea succes, Smith a inceput cu un studiu experimental in care a monitorizat 5 stapani si cainii lor pe timpul noptii, potrivit IFL Science.
Experimentul a demonstrat ca patrupezii isi trezesc mai des stapanii atunci cand dorm cu ei, fie in pat, fie in camera, insa beneficiile prezentei lor sunt mult mai notabile.
Citeste si: Ai adoptat un catel? Cum sa il faci sa se simta ca acasa din primele zile
Chiar daca stapanii au fost treziti in mijlocul noptii, fie nu si-au amintit a doua zi, fie nu li s-a parut important. Ciclul de somn a fost intrerupt, in repetate randuri, insa stapanii s-au concentrat mai mult pe sentimentul de siguranta pe care il ofera animalele lor de companie.
Smith a observat ca stapanii adormeau rapid la loc dupa ce ii trezeau cainii, un alt motiv pentru care subiectii nu au crezut ca le-a fost afectata calitatea somnului. Mai mult, multi cred ca e mai simplu sa lase cainele sa doarma in pat decat sa il auda plangand la usa intreaga noapte.
Citeste si: Cum alegi cainele perfect pentru familia ta
Rezultatele experimentului demonstreaza ca patrupezii care se strecoara in pat pentru a se cuibari langa stapanii lor nu au un impact negativ notabil asupra calitatii somnului. Smith vrea sa extinda cercetarea si va include si prezenta pisicilor in pat, un subiect ce nu a fost studiat pana acum.
- Te-ar putea interesa si:
- Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
- Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e cadou de ziua mea”
- Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari