Un cangur speriat și sleit de puteri a fost salvat de către doi bărbați dintr-un lac aproape înghețat din Canberra. Gestul animalului, după ce a fost salvat, i-a uimit pe cei prezenți.
Filmarea de la momentul salvării animalului a fost publicată de un bărbat pe nume David Boyd pe pagina sa de Facebook, strângând mii de vizualizari. În clipul respectiv pot fi văzuți cei doi salvatori, care scot cangurul neajutorat din apele reci ale lacului Burley Griffin din Canberra.
Micul animal poate fi văzut tremurând în apă, în timp ce se uită la ambii bărbați, care se apropiau cu atenție. De îndată ce bărbatul din stânga a întins mâna pentru a apuca cangurul, acesta a început să-și arunce brațele în aer de frică.
Din fericire, cei doi au reușit să prindă animalul speriat și să-l ridice în siguranță pe promenadă, unde un al treilea bărbat aștepta să-l ajute.
Citește și: Peste 60 de pinguini pe cale de dispariție, găsiți morți în Africa de Sud. Ce suspectează oficialii
Cei trei au reușit să calmeze cangurul în timp ce acesta și-a întins brațul către unul dintre ei, ca și cum ar da noroc, gest despre care Boyd crede că a fost unul de mulțumire.
„A, îți mulțumește”, se aude domnul Boyd spunând în spatele camerei.
- Te-ar putea interesa si:
- Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt virale: „E inconștient!”
- Peștele cu față de om care a devenit viral în mediul online. Gura și nasul sunt clar vizibile
- A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că se mișcă greu”