În jurul vârstei de 4 luni, pisicile ating maturitatea sexuală și, prin urmare, sunt capabile să rămână gestante, deși sunt încă niște pui. De aceea este indicat ca stăpânii de pisici să ia în calcul sterilizarea acestora.
Sterilizarea unei pisici, castrare la mascul (îndepărtarea testiculelor) și sterilizarea femelei (îndepărtarea ovarelor și a uterului), nu numai că previne apariția sarcinilor nedorite, ci și combate tiparele comportamentale nedorite, ce sunt asociate cu maturitatea sexuală și reduce riscul apariției anumitor boli.
Iată tot ce trebuie să știi despre sterilizarea la pisici
Cum se castrează/sterilizează o pisică?
Aceste două proceduri de sterilizare se fac sub anestezie generală, cu animalul de companie complet adormit și intubat (cu un tub de respirație în gât).
La femele se face o incizie în abdomen, chiar sub buric, procedură prin care tractul reproductiv, ambele ovare și uterul sunt complet îndepărtate.
La masculi, incizia se face la nivelul testiculelor, acestea fiind îndepărtate și este o procedură mult mai rapidă.
La ce vârstă trebuie sterilizată pisica?
Se recomandă ca sterilizarea să aibă loc înainte ca pisica să ajungă la maturitate sexuală, lucru care se întâmplă în mod normal la vârsta de aproximativ 4 luni.
Citeşte şi: 7 rase de pisici care nu provoacă alergii
Motive pentru sterilizarea pisicii
Pentru a evita sarcini și pui nedoriți. Este important să sterilizați o pisică de sex feminin înainte de a rămâne gestantă. Perioada de gestație are loc de obicei la vârstă de 4- 6 luni, iar acestea pot avea până la 3 nașteri pe an.
Evitarea comportamentului neplăcut. Atunci când ating maturitatea sexuală, pisicile pot dezvolta un comportament neplăcut pentru a atrage parteneri, precum marcarea teritorului cu urină, mieunat excesiv sau comportament violent.
Probleme de sănătate. Poți evita ca pisica ta să dezvolte infecții uterine sau cancer mamar, dar și contactarea unor boli precum leucemie felină și SIDA felină.
Îngrijirea postoperatorie
Pisicile se recuperează, de obicei, destul de repede din operația de sterilizare. S-ar putea să fie puțin somnolente câteva ore, dar până a doua zi sunt foarte pline de viață.
Este totuși indicat să încercați să vă păstrați pisica destul de liniștită o zi sau două pentru a permite rănilor interne să se vindece, iar dacă aceasta pare neosbişnuit de abătută sau își linge suturile pielii, trebuie să vă contactati medicul veterinar.
Este important, de asemenea, să ținem cont de faptul că, odată ce o pisică a fost castrată, există o tendință mai mare de a deveni supraponderală. Prin urmare, este posibil să trebuiască să ajustați cantitatea de hrană pe care i-o dați în cazul în care pisica începe să se îngrașe prea mult.
Citeşte şi: Ce faci dacă ai o pisică grasă. Cum o poți ajuta să slăbească și ce regim alimentar recomandă specialiștii