Un filmuleț viral în care un câine orb își face curaj să alerge într-un parc în care nu mai fusese până atunci a emoționat internetul.
Patrupedul pe nume Riley, în vârstă de 14 ani, a rămas orb din cauza bătrâneții, iar acum îi este frica să se desfășoare în voie în locurile necunoscute. Aflați în parc, stăpânii săi îi adresează cuvinte de încurajare pentru a-i da încredere că locul este sigur. Timid, Riley inspectează locul cu grija la început, după care, văzând că nu se lovește de niciun obstacol, începe să alerge asemenea unui ponei.
Stăpânii câinelui au recurs la această tehnică de folosire a unui limbaj exagerat și plin de încântare, când au observat ca Riley devine mai curajos cu ajutorul acestuia.
Momentul emoționant a impresionat utilizatorii platformei pe care a fost publicat video-ul, zicând că gestul stăpânilor este unul de apreciat, întrucât multe persoane care dețin animale de companie decid să le eutanasieze atunci când orbesc sau se confruntă cu alte afecțiuni. Ba mai mult, unul dintre ei a spus că i-a venit să plângă când, aflat la o consultație cu patrupedul sau rămas orb, veterinarul l-a rugat să nu renunțe la el din cauza asta.
Citește și: De ce le place câinilor să mănânce iarbă. Este un obicei dăunător?
Pierderea vederii la câini poate fi de mai multe tipuri: congenitală, accidentală sau poate apărea din cauza bătrâneții. De cele mai multe ori, orbirea e cauzata de vârsta înaintată și este un fenomen cât se poate de normal, care se întâmplă cu timpul, iar patrupezii ajung să se acomodeze cu noua condiție.
- Te-ar putea interesa si:
- Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt virale: „E inconștient!”
- Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
- „Zâna Albă”, o veveriță cu blana albă extrem de rară. Un fotograf a așteptat ore bune să o surprindă