Ieri am sărbătorit Ziua Internaţională a Păsărilor, ocazie cu care tragem un semnal de alarmă asupra nevoii de a le proteja. Și am cerut întăriri de la sud de Dunăre. Emil Todorov, un bulgar originar din Sviștov, s-a stabilit în țara noastră din 2012, când a început să lucreze la Societatea Ornitologică Română.
Emil se ocupă cu protejarea gâștei cu gât roşu, o specie migratoare pe cale de dispariţie. Ocrotită pe plan internațional, această specie cuibărește în Siberia, dar vine să ierneze în țara noastră, în Ucraina și-n Bulgaria.
Gâsca cu gât roșu este una dintre cele mai mici gâște din lume și cea mai mică din Europa. Are cam un kilogram, maximum un kilogram și jumătate. Are un penaj extrem de colorat, cu gâtul roșu, castaniu. Pe spate și pe aripi predomină culoarea neagră. E o specie care este greu de confundat, ne spune Emil Todorov, ornitolog S.O.R., care indică și numărul mare de kilometri parcurși de o vietate așa mică:
Ea de aici zboară până în Siberia, în peninsulele Tamir, Iamal și Ghidan. Unde e Cercul polar. Acolo e și cea mai scurtă perioadă a verii, perioadă de cuibărit la toate speciile arctice. Până acolo zboară 6.000 de kilometri, dar depinde unde se oprește pe parcursul rutei de migrație ca să alimenteze. Una dintre gâștele studiate a parcurs 9.000 de km. Iar asta cam în 3 luni, în timpul migrației de primăvară. Timpul migrației de toamnă e cam de 60 de zile pentru că atunci gâștele sunt presate de vreme. Deja vremea în Siberia se strică foarte rău și ele se grăbesc să ajungă mai repede spre sud. În schimb, primăvara, gâsca se deplasează mai încet spre locurile de cuibărit ca să alimenteze. Să mănânce mai mult ca să aibă mai multă energie pentru zbor și în special în primele zile de cuibărit, ne-a mai spus Emil.
La numărătoarea gâștelor, pe Lacul Strachina
12 februarie 2021. Meteorologii anunță cod galben de ninsori, polei şi viscol în toată ţara. Lucru care nu-i sperie pe pasionații din echipa Societății Ornitologice Române, așa că prietenii noștri nu-și dau planul peste cap și decid să meargă pe teren la numărătoarea de Iarnă a Păsărilor Acvatice.
Ne-am dat întâlnire cu Emil Todorov la Lacul Strachina, din județul Ialomița, în apropiere de Țăndărei. Lacul Strachina a devenit Arie de Protecție Specială Avifaunistică în anul 2002, iar în 2004 a fost desemnat „Arie Naturală Protejată”. Aici este o zonă foarte bună de cuibărit pentru multe specii, printre care piciorongul sau ciocîntorsul, dar și un loc unde iernează gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis). O specie migratoare pe cale de dispariţie, ocrotită pe plan internaţional prin Convenţia pentru Conservarea Vieţii Sălbatice şi a habitatelor Europene.
Gâsca cu gât roșu a început să vină la noi în țară după anul 1965. Înainte, ea găsea locuri de iernare spre Marea Caspică. Dar când Guvernul din Azerbaijan a decis să cultive bumbac în loc de cereale, gâsca a fost nevoită să-și caute alte locuri pentru iernat. Ultima estimare a populației globale de gâște cu gât roșu se ridică la doar 55.000 de exemplare. Număr care poate fluctua de la un an la altul. Ori la noi în România ajung în jur de 10.000-20.000 de exemplare.
Aproape jumătate din populația mondială, mai ales în ultimii ani, se întâlnește la noi. Dar înc-o dată, depinde de cum evoluează iarna. Dacă e mult mai frig, gâsca se concentrează spre noi, iar când ninge și mai mult în zonele din sud-estul României, merge și mai mult spre sud, în Bulgaria, mai spune Emil Todorov.
Gâsca are nevoie de lacuri mari, pentru că-și petrece în siguranță noaptea acolo, și de zone de hrănire - terenurile agricole. De ce? Pentru că acelea sunt plantate cu cereale, orz și rapiță, cele mai preferate surse de hrană pentru gâște.
Dar oare gâșca cu gât roșu, această specie pe cale de dispariție, își găsește liniștea la noi în țară? Noi am vrea să interzicem vânatul în anumite locuri, ca să dăm o șansă gâștelor. Faptul că ele fac stoluri comune cu alte păsări, care sunt vânate, duce la împușcarea accidentală. Și mai ales deranjul, atunci când vânătorul trage la 5 dimineața, oră la care ele dorm.
Dar amenințarea e la tot pasul și nu e formată doar din factorul uman. Atunci când nu zboară în stol comun cu gârlița mare și sunt numai gâște cu gât roșu, această specie dezvoltă un zbor specific, haotic, pentru a evita amenințarea, prădătorii: șoimul dunărean, șoimul călător sau uliul porumbar. E un zbor derutant, ca să amețească prădătorul. Și ăsta este un zbor care-i poate ajuta foarte ușor pe localnici, pe fermieri sau pe vânători ca să identifice specia. Deci atenție, când vedeți un stol care zboară așa, să nu trageți, pentru că sunt gâștele cu gât roșu.
Gâsca găsită în curtea unui român
Unele dintre gâștele studiate poartă emițătoare. Asta-i ajută pe specialiști să le studieze mai îndeaproape sau să le salveze. Emițătoarele sunt de două feluri: unul cu satelit, pentru distanțe mai lungi și unul cu GPS, care se leagă cu rețea telefonică și care are acoperire în zonele respective. Aceste dispozitive ne ajută foarte mult să aflăm locurile de cuibărit, cât durează migrația de primăvară, de toamnă, cât stau în România, în locurile de iernare, cât timp se hrănesc șamd.
Primul lucru pe care-l făceam în fiecare dimineață era să deschid laptopul ca să văd unde este Emilia, gâsca cu gât roșu pe care o studiam la acea vreme. Din păcate, într-o zi am văzut că punctul ei GSP a staționat câteva ore în ceea ce părea a fi grădina unui om. Era într-adevăr curtea unei locuințe și atunci mi-am dat seama că ceva este neregulă. O gâscă nu merge niciodată într-un astfel de loc, își amintește Emil Todorov cum a fost braconată Emilia.
Dar ce face Emil Todorov atunci când gâștele cu gât roșu nu sunt pe teritoriul României? Încă din luna martie, când gâșca cu gât roșu pleacă de la noi, încep să analizez datele. Asta este perioada un pic mai liniștită, fără prea multe ieșiri pe teren în care confruntăm toate datele din ce-am numărat împreună cu colegii din Ucraina, Bulgaria și Rusia să vedem câte au ieșit. Să vedem dacă numărul scade sau crește.
S.O.S.-ul tras de Emil Todorov
Emil Todorov spune că nu putem salva gâștele cu gât roșu dacă autoritățile din țările în care această specie vine să ierneze nu vor implementa planul internațional după care să se ghideze. Fiecare țară are condițiile meteorologice specifice. În septembrie, în Kazakhstan, este deja iarnă. În timp ce la noi vine mai târziu. Și din cauza asta planul internațional se poate adapta. Cel mai important ar fi să asigurăm lacuri unde gâsca să nu fie deranjată, vânată. Tot aici să fie interzis pescuitul în orele dimineții sau noaptea. Și în jurul lacurilor să fie plantate culturi cu cereale.
Emil a crescut în Sviștov, care se află în dreptul orașului Zimnicea (județul Teleorman). Acolo este un lac, care se numește Suhaia și gâștele de acolo dormeau pe lac și în fiecare dimineață treceau și se hrăneau în Bulgaria. Și eu eram mereu curios de ce gâștele pleacă atât de des de pe lacul Suhaia și vin în Bulgaria. De ce nu se hrănesc pe teritoriul României, mă tot întrebam. Și așa am început să-mi pun tot mai multe întrebări, își amintește invitatul nostru, care a primit o mână de ajutor din partea fostei sale profesoare de biologie.
Ca toți copiii, am fost impresionat de mingea de fotbal, dar la un moment dat a venit la noi în clasă profesoara de biologie care ne-a întrebat dacă nu vrem să știm mai mult despre această materie. Și după orele de curs aveam un fel de club și așa am început să învăț mai multe, iar în timpul liber aveam multe ieșiri pe teren, pe Dunăre. Doamna profesoară de biologie ne-a introdus în conservarea naturii și ne-a ajutat foarte mult, atât pe mine, cât și pe restul colegilor.
Emil are un băiețel, Andrei Gabriel, în vârstă de 4 ani, pe care-l crește cu dragoste pentru natură. A început să vină cu mine pe teren. Dar încerc să evit să-l expun la frig. E mereu interesat <<ce face, tati, gâsca cu gât roșu?>> mai ales când mă întorc de pe teren.
- Te-ar putea interesa si:
- Digi Animal Club, 04.04.2020
- Digi Animal Club, 30.03.2019