digi-animal-club-bulldog 7

Vedeta de mâine? Mascota englezilor. Alina Munteanu vine la noi în studio alături de Joy

Bulldogul, mascota englezilor, este vedeta ediției de săptămâna aceasta a emisiunii Digi Animal Club. Aparent trist, pentru că tot timpul îl vezi cu fața bosumflată, bulldogul englez este un cățel vesel, dornic să primească și să ofere iubire. Alina Munteanu, președinte “Bulldog Club România”, a venit la discuția noastră alături de Joy, proaspăt mămică de puiuți, pe numele ei de pedigree ”Keep Walking`s Dream Beauty”.

Undeva prin 2008 am vrut să-mi cumpăr un bulldog francez. Am ajuns la canisa respectivă, unde mai era disponibilă o singură femelă, iar aceea de bulldog englez. Total opus, zic eu, vizavi de ceea ce plecasem să cumpăr. M-am jucat eu cu francezii, dar la un moment dat tot către englez mi-am îndreptat privirea. Și așa a fost să fie. Englezul mi s-a părut a fi o rasă nu neapărat rară, ci o rasă mai ciudățică, mai altfel, pe care nu o vezi pe străzi. O văzusem în filme și desene animate. Mi s-a părut clovn, interesant. Și super lipicios, spune Alina Munteanu, crescătoare de bulldogi.

De unde vine numele de bulldog

Bulldogul vine din Marea Britanie. Este rasa lor națională. Primele exemplare au fost atestate undeva prin secolul al XIII-lea și mai apoi menționate după 1800. Erau un pic mai înalți, un pic mai atletici. Băcăniile din Anglia îi aveau pentru a face față vitelor care urmau să fie sacrificate. Au fost folosiți și-n arene, pentru deliciul spectatorilor. Bătăile între bulldogi și tauri. Se băgau două, trei exemplare de bulldogi englezi. De acolo și numele. În ziua de astăzi e un câine masiv, de talie medie, corpolent, cu osatură groasă. Masculul trebuie să aibă undeva la 25 de kg. Femela undeva la 23 de kg. Un câine care nu trebuie să fie foarte încărcat de cute. Trebuie să aibă un gât lung. Membre puternice, a mai spus Alina Munteanu.

Bulldogul englez este un câine brahicefalic. Ce înseamnă asta? Brahi înseamnă scurt, iar cefalic cap. Sunt câini cu capul turtit, cu botul turtit. Adică maxilarul este mai lung decât mandibula. Sunt mai multe rase care se încadrează în rasele brahi cefalice. Avem bulldogul englez, bulldogul francez, avem pugul, avem shih tzu-ul ș.a.m.d. Dacă înainte bulldogii aveau media de vârstă 7-9 ani, acum avem exemplare de 12-13. 

E scump să crești un bulldog englez?

Să deții un astfel de exemplar nu reprezintă o gaură în buget. Dar să crești, să împerechezi și să scoți pui e altă ecuație. Nu-ți dorești să înmulțești doar exemplarele din curtea ta, ci vrei să mergi către exemplarul care are rezultate mai bune în expoziții, către exemplarul care scoate produși buni și cuiburi faine și sănătoase. Vrei exemplare sănătoase și așa practic încerci să faci selecție. Și e scump. Să călătorești, să te duci să plătești monta sau să-ți trimită material seminal congelat, a mai fost de părere Alina Munteanu.

De unde vine keep walking`s dream?

Povesteam că-n 2008 am fost și mi-am luat prima femelă de bulldog englez... eram studentă, proaspăt venită de la Bacău. Că-s moldoveancă! Și locuiam cu fratele meu într-o garsonieră, venit și el la facultate. I-a plăcut foarte mult cățeaua și mi-a zis <<băi, eu îmi doresc niște pui din femela asta>>. Am încercat să facem noi o montă undeva în Ungaria. N-a prins monta. Banii erau deja dați și blocați. Asta se întâmpla în 2011. Iar în 2012, fratele meu a suferit un accident de mașină și a murit. Și-am zis <<ce-aș putea face să-i continui visul?>> Practic, a fost visul lui să aibă pui. La câteva luni după accidentul lui, am avut primul cuib, de 8 pui. Și așa a început nebunia. Așa se numește și canisa, el era pe Facebook <<keep walking>>, canisa se numește <<keep walking`s dream>>, a mai punctat Alina Munteanu.

Nu ratați ediția de sâmbăta aceasta, cu începere de la ora 13:00, atunci când vă veți convinge de povestea impresionantă a Alinei Munteanu.

Te-ar putea interesa si:
În ultimii doi ani a devenit cea mai faimoasă rasă: ”Căței atât de iubitori că ți-ar dormi în cap”
Menirea lui a fost să stea lângă om: ”E un butoi mic de energie”
Ciobănescul caucazian - uriașul care poate ajunge la 90 de kg, dar care are calmul unor călugări tibetani

Programul Zilei

Sâmbătă19.04
Duminică20.04
Luni21.04
Marți22.04
Miercuri23.04
Joi24.04
Vineri25.04
08:00 Calendarul Naturii
08:51 Maremma: Taramul neimblanzit al Italiei
09:44 Fluturii: eroii naturii
10:37 Misiunea: Rechinii
11:06 Misiunea: Rechinii
11:35 Puii in natura
12:25 Misiunea: Rechinii
13:00 Digi Animal Club
13:30 Misiunea: Rechinii
14:00 Parenting perfect
14:55 Gorilele: Sunetul junglei
15:30 De vazut intr-o viata
16:25 Ascuns privirii
17:20 Migratii
18:15 Puii in natura
19:10 Fata salbatica a Americii de Nord
20:00 Batalia masculilor alfa
20:30 Batalia masculilor alfa
21:00 Mamifere
22:00 O planet? in evolutie
22:55 Calendarul Naturii
23:50 Ascuns privirii
00:35 De vazut intr-o viata
08:00 Calendarul Naturii
08:49 Migratii
09:39 Mamifere
10:38 Digi Animal Club
11:10 O planet? in evolutie
12:00 Puii in natura
12:55 Fata salbatica a Americii de Nord
13:50 Batalia masculilor alfa
14:15 Batalia masculilor alfa
14:40 Ciudateniile Arcticii
15:25 Planeta perfecta: Miniepisoadele
15:35 De vazut intr-o viata
16:30 Ascuns privirii
17:20 Migratii
18:15 Puii in natura
19:10 Fata salbatica a Americii de Nord
20:00 Batalia masculilor alfa
20:30 Batalia masculilor alfa
21:00 Urangutanii: scoala e o jungla
22:00 Hannah pleaca in Namibia
22:25 Hannah pleaca in Namibia
22:50 Calendarul Naturii
23:45 Ascuns privirii
00:40 Galapagos
08:00 Calendarul Naturii
08:50 Migratii
09:45 Urangutanii: scoala e o jungla
10:35 Hannah pleaca in Namibia
10:55 Hannah pleaca in Namibia
11:20 Puii in natura
12:15 Fata salbatica a Americii de Nord
13:05 Batalia masculilor alfa
13:35 Batalia masculilor alfa
14:10 Cufundarul: Un strigat de ajutor
15:00 Ursul buzat: Nasterea unui print
15:35 Galapagos
16:25 Ascuns privirii
17:15 Migratii
18:10 Puii in natura
19:05 Fata salbatica a Americii de Nord
20:00 Batalia masculilor alfa
20:30 Batalia masculilor alfa
21:00 Eroii salbaticiei
21:25 Eroii salbaticiei
21:45 Planeta perfecta: Miniepisoadele
21:50 Planeta perfecta: Miniepisoadele
22:00 O planet? in evolutie
22:55 Calendarul Naturii
23:50 Ascuns privirii
00:45 Galapagos
08:00 Calendarul Naturii
08:50 Migratii
09:45 Eroii salbaticiei
10:05 Eroii salbaticiei
10:30 O planet? in evolutie
11:25 Puii in natura
12:20 Fata salbatica a Americii de Nord
13:10 Batalia masculilor alfa
13:40 Batalia masculilor alfa
14:10 Cufundarul: Un strigat de ajutor
15:00 Ursul buzat: Nasterea unui print
15:30 Galapagos
16:20 Ascuns privirii
17:15 Ciudateniile naturii
18:10 Puii in natura
19:05 Fata salbatica a Americii de Nord
20:00 Batalia masculilor alfa
20:30 Batalia masculilor alfa
21:00 Petrecerea pinguinilor
21:50 Paradisul secret al Europei: Polesia
22:00 Anotimpurile vidrei
22:55 Calendarul Naturii
23:50 Ascuns privirii
00:45 Daca n-ar fi pamant
08:00 Calendarul Naturii
08:50 Ciudateniile naturii
09:45 Petrecerea pinguinilor
10:40 Anotimpurile vidrei
11:30 Puii in natura
12:20 Fata salbatica a Americii de Nord
13:10 Batalia masculilor alfa
13:40 Batalia masculilor alfa
14:10 intoarcerea uliganului pescar
15:05 Nu doar alb si negru
15:15 Daca n-ar fi pamant
16:10 Koala 112
16:20 Ascuns privirii
17:15 Ciudateniile naturii
18:10 Puii in natura
19:05 Fata salbatica a Americii de Nord
20:00 Batalia masculilor alfa
20:30 Batalia masculilor alfa
21:00 Eroii salbaticiei
21:20 Eroii salbaticiei
21:45 Planeta perfecta: Miniepisoadele
21:50 Planeta perfecta: Miniepisoadele
22:00 Mergand cu elefantii
22:55 Calendarul Naturii
23:50 Ascuns privirii
00:40 Daca n-ar fi pamant
08:00 Calendarul Naturii
08:50 Ciudateniile naturii
09:45 Eroii salbaticiei
10:10 Eroii salbaticiei
10:30 Mergand cu elefantii
11:25 Puii in natura
12:15 Fata salbatica a Americii de Nord
13:05 Batalia masculilor alfa
13:35 Batalia masculilor alfa
14:00 Omul cu castorii
14:10 intoarcerea uliganului pescar
15:05 Luptatori pentru salbaticia Kenyei
15:15 Daca n-ar fi pamant
16:05 Ultimii ursi ai Italiei
16:20 Ascuns privirii
17:15 Ciudateniile naturii
18:10 Puii in natura
19:05 Fata salbatica a Americii de Nord
20:00 Batalia masculilor alfa
20:30 Batalia masculilor alfa
21:00 Iacul cucereste Elvetia
22:00 Copiii furtunii
22:55 Calendarul Naturii
23:45 Ascuns privirii
00:40 Daca n-ar fi pamant
08:00 Calendarul Naturii
08:50 Ciudateniile naturii
09:45 Iacul cucereste Elvetia
10:40 Copiii furtunii
11:35 Puii in natura
12:30 Fata salbatica a Americii de Nord
13:20 Batalia masculilor alfa
13:50 Batalia masculilor alfa
14:20 Padurea fermecata
15:15 Ultimii ursi ai Italiei
15:25 Daca n-ar fi pamant
16:20 Destinatie Salbatica: Europa nestiuta
17:15 Ciudateniile naturii
18:10 Puii in natura
19:05 Fata salbatica a Americii de Nord
20:00 Batalia masculilor alfa
20:30 Batalia masculilor alfa
21:00 Coasta berzelor
22:00 Hannah pleaca in Namibia
22:25 Hannah pleaca in Namibia
22:50 Calendarul Naturii
23:45 Destinatie Salbatica: Europa nestiuta
00:45 Daca n-ar fi pamant

Partenerii noștri

Cum arată elefantul cu cei mai mari colți (1)

Cum arată elefantul cu cei mai mari colți. Fildeșii săi impunători au peste 50 de kilograme

Un moment cu adevărat spectaculos a fost surprins recent în Parcul Național Amboseli din Kenya...