Infecțiile cu noul coronavirus au ucis mai bine de un milion de persoane la nivel mondial, iar oamenii de știință avertizează că pandemia ar putea să afecteze și animale, dacă oamenii nu sunt precauți.
Oamenii de știință au descoperit că virusul SARS CoV-2 poate infecta mai multe specii de animale, nu doar animale. Cea mai mare temere a acestora este faptul că bolnavii de coronavirus pot intra în contact cu animale de companie, între care pisici ori câini, însă există riscuri de transmitere a virusului și în rândul animalelor sălbatice, între care lei, tigri și maimuțe.
Experții avertizează că în cazul în care animalele se vor infecta, atunci lucrurile vor scăpa de sub control, întrucât vor determina apariția multor focare.
O cercetare realizată de oamenii de știință, care a fost făcută publică de curând, arată că 28 de specii de mamifere care intră în contact oamenii pot contracta coronavirusul.
”E destul de greu să controlezi răspândirea virusului în rândul oamenilor. Imaginați-vă ce ar fi dacă virusul s-ar răspândi în rândul animalelor”, a declarat autorul studiului, dr. Sophie Gryseels.
”Acestea s-ar putea îmbolnăvi și ar putea deveni un focar de infecții pentru oameni, însă nu le putem cere animalelor să poarte măști și să păstreze distanța socială.”, a mai explicat aceasta.
”Prevenirea transmiterii vurusului SARS-CoV2 de la om la fauna sălbatică este importantă pentru a proteja aceste animale, întrucât multe dintre ele sunt deja amenințate de boli.”, mai atrage atenția dr. Sophie Gryseels.
Credit foto: Shutterstock
- Te-ar putea interesa si:
- Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
- „Zâna Albă”, o veveriță cu blana albă extrem de rară. Un fotograf a așteptat ore bune să o surprindă
- A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că se mișcă greu”