Echo așteaptă să primească titlul de cea mai talentată rață din lume, după ce stăpâna sa, Joe Nutkins, s-a ocupat exclusiv de dresajul acesteia, învățând-o să cânte la pian, să sune la clopoțel și să facă peste 30 de trucuri diferite.
Joe, în vârstă de 42 de ani, este un dresor de câini și și-a dedicat mult timp dresându-și atât rața din rasa Campbell kaki, cât și cei doi câini ai săi, din rasa Norwich Terriers, respectiv Ripley, în vârstă de 3 ani, și Merlin, în vârstă 10 ani. Aceasta și-a înscris pasărea pentru a depăși recordul mondial Guinness și acum este pe cale să obțină titlul de cea mai talentată rață din lume.
Citește și: O pasăre a început să latre după ce a fost crescută de un câine. Imaginile sunt virale
Echo se află în cursa pentru marele titlu după ce a efectuat 11 trucuri într-un minut. Rața poate juca fotbal cu ciocul, poate suna un clopoțel și poate sări prin brațele proprietarului la comandă.
„Nu este mai greu să dresezi o rață față de un câine. Trebuie doar să te adaptezi la ea. De exemplu, când sună la clopoțel, își folosește ciocul, în timp ce câinii își folosesc labuțele. Împart sesiunile de antremant cu Echo. Totodată, ne antrenam mereu afară, pentru a mă asigura că nu facem prea mult dezastru când exersăm”, a povestit Joe, din Harwich, Essex.
Echo a eclozat într-un incubator de acasă de la Joe. Aceasta o răsplătește cu bunătăți atunci când finalizează un truc de succes, iar gustările ei preferate sunt afinele, porumbul dulce și mazărea.
Reușita ei, pentru care ar putea primi un titlul Guiness, a avut loc în septembrie și a fost prezentată oficial pentru a fi luată în considerare de Cartea Recordurilor. Cele 11 trucuri pe care Echo le-a efectuat pentru încercarea ei de a depăși recordul mondial au fost:
- Răsucire într-o direcție
- Învârtire într-o direcție
- Cântat la pian
- Sunat la clopoțel
- Direcționare cu ciocul
- Sărit printre brațe
- Peak-a-boo (alergat printre picioare)
- Picior circular (mers ghidat printre picioare)
- Plimbare în jurul antrenorului. Ascuns în față (capul în con)
- Împinge o minge