Nori de furtună se adună în sfârşit deasupra Parcului Naţional Hwange din Zimbabwe, dar este prea târziu pentru peste o sută de elefanţi care au cedat în faţa unei secete prelungite la acest început de vară australă, notează AFP.
În faţa acestei situaţii, lui Simba Marozva şi altor angajaţi ai acestei rezervaţii nu le mai rămâne decât să taie colţii cadavrelor în descompunere pentru a împiedica braconierii să le găsească.
Parcul de 14.600 kilometri pătraţi găzduieşte peste 45.000 de elefanţi de savană, atât de numeroşi încât sunt consideraţi o ameninţare pentru mediu.
Scena este sfâşietoare și punctează un peisaj în care ploile întârzie de peste şase săptămâni şi unde temperaturile ating în mod constant 40 de grade Celsius. Unii elefanți au căzut în bălţi uscate, alţii şi-au petrecut ultimele ore la umbra unui copac. Mulţi sunt pui. Colţii intacţi sunt semnul morţii naturale.
În medie, un elefant bea peste 200 de litri de apă şi mănâncă 140 de kilograme de hrană pe zi
Peste 200 de pachiderme au murit din cauza secetei în 2019. Angajaţii parcului sunt de părere că situaţia actuală este cu mult mai critică.
Căutarea apei pune elefanţii în pericol, deoarece se apropie periculos de mult de zonele locuite de la periferia parcului. Însetaţi, ei se adapă din piscinele caselor şi hotelurilor sau din surse de apă contaminate de cadavre de animale.
Parcul Hwange face parte dintr-o vastă zonă de conservare transfrontalieră, care înglobează Delta Okavango şi maiestuosul fluviu Zambezi.
Un recensământ aerian efectuat în 2022 estima numărul de elefanţi din această zonă la peste 225.000.
Deşi zeci de mii de exemplare au fost ucise în întreaga Africă de către braconieri şi vânători începând cu anii 1970, această zonă de conservare este considerată un succes, numărul elefanţilor fiind în creştere.
Sunt aproape prea mulţi, presiunea asupra resurselor parcului devenind insuportabilă. Iar schimbările climatice, un risc suplimentar, şi-au făcut şi ele apariţia.
Potrivit ecologiştilor, parcurile naturale din Zimbabwe găzduiesc de două ori mai mulţi elefanţi decât permite capacitatea acestora
Pentru Tinashe Farawo, purtător de cuvânt al parcurilor din Zimbabwe, moartea elefanţilor din Hwange a devenit o "mare problemă", dar nu este surprinzătoare având în vedere mărimea acestei populaţii.
"Ne aşteptam la asta pentru că este cald şi a plouat foarte puţin până acum", a declarat el pentru AFP, transmite Agerpres.
Între septembrie şi sfârşitul lui noiembrie "am pierdut 112 elefanţi", precizează el, în principal "bătrâni, tineri şi bolnavi".
"Ei mor la 50 - 60 de metri de o sursă de apă, pentru că nu mai suportă distanţa pe care trebuie să o parcurgă pentru a găsi de băut şi de mâncat", adaugă el, uşurat de cele "câteva ploi" care au căzut în ultimele zile.
Încălzirea climei, care creşte temperaturile şi sporeşte ameninţarea unor secete mai lungi, afectează, desigur, şi alte animale, însă le "acordăm mai multă atenţie elefanţilor, având în vedere mărimea carcaselor acestora", a indicat purtătorul de cuvânt.
Parcul Hwange, acoperit de iarbă uscată, copaci fără frunze şi zone deschise semideşertice, dispune de 104 foraje de apă alimentate cu energie solară pentru a ajunge la pânzele freatice ale căror niveluri scad în mod regulat.
În acest an, seceta a fost agravată de fenomenul El Nino. Puţurile secate obligă elefanţii şi alte animale sălbatice să parcurgă distanţe lungi pentru a se adăpa. Unii au trecut în Botswana şi în alte ţări învecinate, unde au fost semnalate numeroase decese.
- Te-ar putea interesa si:
- Împerecherea unor elefanți, surprinsă de un fotograf. Momentul rar i-a fascinat pe internauți
- Elefanţii se strigă unii pe alţii folosindu-se de nume. Studiul s-a bazat pe observaţiile a două turme sălbatice din Kenya
- Peste 200 de elefanţi au murit din cauza secetei, în ultimele nouă luni, în Kenya