Huan Huan, femela de urs panda împrumutată de către China ZooParc de Beauval din Franța, a adus pe lume gemeni sănătoşi, în noaptea de duminică spre luni, informează Agerpres.
Cei doi pui îmbogăţesc astfel familia de panda a grădinii zoologice, deja puternică după naşterea lui Yuan Meng, pe 4 august 2017.
„Cei doi pui sunt perfect sănătoşi. Arată puternici. Sunt magnifici”, a declarat preşedintele ZooParc de Beauval, Rodolphe Delord.
View this post on Instagram
Unul dintre pui cântărea 149 de grame la naştere. Al doilea va fi examinat îndeaproape imediat ce una dintre cele două îngrijitoare din China, venite special în Franța, va reuşi să se apropie de el.
La sfârşitul lunii martie, cei doi panda gigant, Huan Huan şi Yuan Zi, au încercat să se împerecheze. O inseminare artificială a fost, de asemenea, efectuată ca măsură de precauţie, în condiţiile în care femela de panda este fertilă doar 24 - 48 de ore pe an.
Numele celor doi pui de panda vor fi alese de prima doamnă a Chinei, a precizat grădina zoologică.