Niki Colemont, un fotograf profesionist din Belgia, a reușit să surprindă câteva cadre impresionante cu o veveriță în habitatul său natural. Micuța rozătoare nu s-a putut abține să nu-și privească reflexia în apă, în timp ce oferea un spectacol plin de acrobații.
Fotograful, în vârstă de 36 de ani, are o pasiune să imortalizeze momente cu animalele sălbatice în mediul lor, iar ultimele imagini surprinse de acesta au făcut înconjurul lumii. Vedeta a fost o veveriță roșcată, plină de energie, din Țările de Jos.
Fotografiile inedite au surprins-o pe frumoasă rozătoare sărind pe diferite crengi, în timp ce ținea strâns în dinți o alună de pădure. În tot acest timp, aceasta se oprea din când în când și își admira reflexia în apă.
Citește și: Un animal asemănător veveriței din „Epoca de gheață”, descoperit în Argentina
„Din experiența mea în natură, știu că veverițelor nu le place apa și încearcă pe cât posibil să o evite. Astfel că, pentru a realiza aceste cadre impresionante, am luat o creangă și am așezat-o deasupra apei. Am pus și niște alune în jurul ei pentru a o ademeni. Spre surprinderea mea, această veveriță a fost foarte încântată de rezultat, făcând o mulțime de acrobații în jurul crengii”, a declarat Niki Colemont.
- Te-ar putea interesa si:
- Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt virale: „E inconștient!”
- Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
- Descoperirea făcută de un cuplu în dormitor, atunci când s-a întors de la muncă: „Doar în Australia poți vedea așa ceva”