Imagini inedite au fost surprinse într-o pădure din România, acolo unde o pisică sălbatică rară a fost filmată în timp ce se plimba printre copaci.
Pisica sălbatică (Felis silvestris, este cunoscută și sub numele de mâță sălbatică și este o felină de dimensiune mică, care se hrănește cu mamifere mici, precum rozătoare, păsări și alte animale.
Imaginile inedite au fost surprinse de o cameră de supraveghere și au fost făcute publice de Fundația Eco-Civica.
Citește și: O pisică a devenit vedetă pe TikTok după ce a intrat în casa greșită. Reacția ei este delicioasă
”Pisica sălbatică în habitatul ei natural”, au scris reprezentații fundației în dreptul imaginii în care felina poate fi admirată în timp ce explorează pădurea.
Pisica sălbatică a fost, datorită aspectului și dimensiunilor ei, mai puțin râvnită și vânată decât râsul. Ca urmare, astăzi se întâlnește din Delta Dunării până în munți, pe teritorii mult mai largi decât râsul, potrivit Ziare.com.
Ca și râsul, este un animal singuratic, dar în perioada împerecherii poate fi întâlnită și în grupuri. Pisica sălbatică se împerechează în februarie-martie, iar după o gestație de circa 70 zile, femela naște 2-4 pui. Aceștia sunt orbi timp de 10-12 zile. După numai o lună, puii sunt capabili să își urmeze mama la vânătoare. De la aproximativ 3 luni pot vâna singuri. O caracteristică a împerecherii la pisica sălbatică este glanda perianală, de secreție externă, ce secretă un lichid cu miros de valeriană, folosit pentru marcarea teritoriului, dar și pentru atragerea partenerului. După unele ipoteze mirosul acesta provoacă reacția de vânare necontrolată din partea râsului.
- Te-ar putea interesa si:
- Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt virale: „E inconștient!”
- Peștele cu față de om care a devenit viral în mediul online. Gura și nasul sunt clar vizibile
- A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că se mișcă greu”