Dacă vă doriți un animal de companie și sunteți limitați de spațiul din apartament, atunci o rozătoare este răspunsul. Aceste animale mici ocupă puțin spatiu în apartament, sunt ușor de îngrijit și extrem de drăgălașe.
Iată o lista cu rozătoare perfecte pentru apartament
1. Porcușor de guineea
Porcii de guineea au o durată medie de viață între cinci până la șapte ani. Sunt animale extrem de sociabile și afectuoase, le place joaca și sunt ușor de îngrijit. Le place să fie atinși și nu există pericolul să vă muște, chiar daca sunt stresaţi. În ceea ce privește alimentația, aceștia au nevoie constant de fân proaspăt, mix de cereale pentru rozătoare, precum și fructe și legume, întrucât sunt foarte mâncăcioși.
2. Hamster
Este un animal care se adaptează perfect la viața de apartament. Are o durată de viață de aproximativ 3 ani, este un animal mic, se îngrijește ușor și nu emană miros neplăcut, decât în cazul în care cușca acestuia este murdară. Sunt animale nocturne, de aceea dorm în general ziua, iar alimentația lor constă în fructe și legume.
3. Gerbil
Sunt animale foarte active și sociabile, asemenatoare cu hamsterii, dar sunt și foarte rapizi de aceea uneori poate fi greu să te joci cu ei. Sunt animale perfecte pentru apartament întrucât ocupă spațiu puțin, au nevoie doar de o cușcă și câteva accesorii pentru joacă. Hrana lor constă în mixuri de semințe, nuci, precum și fructe și legume.
Citeşte şi: Cele mai bune animale de companie pentru apartament
4. Chinchila
Sunt animale foarte inteligente și sociabile, însă nu le place prea mult să fie ținuțe în brațe, preferând mai mult să exploreze locurile. Sunt puțin mai mari ca hamsterii și porcușorii de guineea, de aceea au nevoie de o cușcă mai mare, în interiorul căruia trebuie să se găsească un vas cu nisip special pentru a-și curăța blana. Alimentația lor constă în fân, lucernă, pelete speciale concepute din hrana uscată, dar și fructe și legume.
5. Veverița Degu
Veverița este o rozătoare inteligentă și energică și are o durată de viață între 5 și 9 ani. Este un animal curios, blând și inofensiv, care are nevoie de o cușcă mai mare față de celelate rozătoare. Ideal ar fi una cu mai multe etaje, o roată pentru alergat, un vas cu nisip și alte jucării. Hrana ei constă în fân, fructe și legume și hrană specială, pe care o puteți găsi la supermarket.
Citeşte şi: Cele mai bune animale de companie pentru copii
- Te-ar putea interesa si:
- Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
- „Zâna Albă”, o veveriță cu blana albă extrem de rară. Un fotograf a așteptat ore bune să o surprindă
- A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că se mișcă greu”