Un pui de orcă a fost salvat de un grup de adolescenți din Noua Zeelanda, după ce aceștia au găsit-o abandonată pe o plaja din nordul orașului Wellington. Iar acum, biologii marini spun că șansele sale de reușită sunt minime, fapt ce ar putea duce la nevoie de eutanasiere.
Puiul, numi Toa, se află în grija personalului și a voluntarilor de la Departamentul de Conservare de aproape o săptămână, iar aceștia sunt îngrijorați cu privire la integrarea mamiferului în grupul ei natal, întrucât nu poate învăța abilitați vitale critice fără sprijinul celorlalte mamifere din specia ei.
Karen Stockin, biolog marin al Universității Massey, a explicat că puiul de orcă are, probabil, mai puțin de trei luni, fapt pentru care este prea tânăr pentru a supraviețui în sălbăticie, fără a fi reunit cu alte balene. Ea a felicitat eforturile veterinarilor și voluntarilor naționali și internaționali care au făcut „o treabă incredibilă” de a menține vie și stabilă orca abandonată. Cu toate acestea, Stockin a declarat că voluntarii au două opțiuni: transportarea puiului la o facilitae special construită - care nu există în Noua Zeelandă - sau eutanasierea.
Citește și: Momentul în care un bărbat face stand up paddle alături de două balene uriașe. Imaginile sunt impresionante
Luni seara, Toa a fost diagnosticată cu colici, ceea ce înseamnă că orca ar putea continua să dezvolte probleme grave de sănătate.
Biologul a mai spus că procesul de găsire a grupului de care aparține Toa nu este ceva ce se poate întâmpla peste noapte și că era un scenariu complex și complicat. Conform acesteia, chiar dacă i s-ar găsi grupul, logistica transportării acestuia în acea locație ar fi riscantă și potențial stresantă pentru pui.
Ar trebui să se ia în considerare o varietate de scenarii, inclusiv recunoașterea lui Toa de membrii grupului său, acceptarea puiului din nou în grup și existența unei femele care alăptează. Se știe că aceste animale marine adoptă copii pierduți, atâta timp cât o femelă de orcă alăptează și poate avea grijă de puiul respectiv.
- Te-ar putea interesa si:
- Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
- Imagini inedite cu doi scafandri care „dansează” cu rechinii. Momentul e parcă desprins dintr-un film SF
- Lolita, orca de peste 2000 de kg de la un acvariu din Florida, va fi eliberată după 50 de ani de captivitate