Wonderful,And,Beautiful,Underwater,World,With,Corals,And,Tropical,Fish.

Adâncurile oceanelor mustesc de viaţă ce aşteaptă să fie descoperită şi care contribuie la reglarea climei terestre

Biodiversitate ocean, corali. Shutterstock

Adâncurile oceanelor adăpostesc forme de viaţă necunoscute încă de ştiinţă, dar care au un rol important în reglarea climei terestre, conform concluziilor unui nou studiu publicat la 4 februarie în revista Science Advances, transmite Live Science, potrivit Agerpres.

Există de cel puţin trei ori mai multe forme de viaţă pe fundul mărilor şi oceanelor decât în zonele de suprafaţă

Cercetătorii au secvenţiat informaţia ADN culeasă din sedimente de mare adâncime din diferite părţi ale lumii şi au ajuns la concluzia că există de cel puţin trei ori mai multe forme de viaţă pe fundul mărilor şi oceanelor decât în zonele de suprafaţă. Mai mult decât atât, aproximativ două treimi din aceste forme de viaţă nu au fost încă descoperite de ştiinţă.

"Se ştie încă din anii '60 că diversitatea speciilor este foarte ridicată la mari adâncimi în mediul marin. Ceea ce a adus nou acest studiu este că există o diversitate nouă la un nivel taxonomic superior", a declarat biologul marin Andrew Gooday, co-autor al acestui studiu, de la National Oceanography Centre din Anglia.

Familii întregi de specii necunoscute ştiinţei aşteaptă să fie descoperite

Cu alte cuvinte, abisul marin adăposteşte numeroase linii evolutive necunoscute - familii întregi de specii necunoscute ştiinţei - ce aşteaptă să fie descoperite.

Abisul marin reprezintă mai mult de jumătate din suprafaţa Terrei şi adăposteşte unele dintre cele mai puţin studiate ecosisteme din lume, conform studiului. Studii anterioare au analizat materialul ADN colectat din coloane de apă, din zona de deasupra fundului marin şi până la suprafaţă. Acest nou studiu şi-a propus să completeze această imagine a biodiversităţii marine prin examinarea mostrelor de ADN din stratul de sedimente de la nivelul platoului marin.

Ocean,Coral,Reef,Underwater.,Sea,World,Under,Water,Background

Corali, Foto: Shutterstock

Ce au descoperit cercetătorii la secvențierea materialului ADN de la mostrele adunate din bazinele oceanice majore

Membrii echipei de cercetare au secvenţiat material ADN provenit din 418 mostre de sedimente adunate din toate bazinele oceanice majore, în perioada 2010 - 2016 şi le-au comparat cu datele ADN existente obţinute din restul oceanului, separând ADN-ul organismelor moarte cunoscute, care s-a depus pe fundul oceanului, de ADN-ul organismelor care trăiesc la adâncimi abisale.

În loc să încerce să identifice specii individuale din acest material ADN, echipa a examinat aşa-numitele variante ale secvenţelor (versiuni diferite de secvenţe ADN) pentru a deosebi între grupuri majore de specii, aşa cum sunt familiile sau ordinele. Majoritatea ADN-ului provenit din abisurile marine nu poate fi atribuită unui grup cunoscut de organisme din biosferă, ceea ce înseamnă că aparţine unor familii de organisme necunoscute sau unor ordine cu totul noi de fiinţe sau altor grupuri taxonomice.

Echipa s-a concentrat asupra ADN-ului provenit de la mici organisme eucariote. "Vorbim despre animale cu dimensiunile mai mici de 1 milimetru, dintre care foarte multe sunt probabil protozoare şi organisme unicelulare", a susţinut Gooday.

Materialul genetic provenit de la animale marine mai mari, aşa cum sunt caracatiţele, nu a fost secvenţiat, condiţii în care devine evident că bogăţia ecosistemelor marine abisale este chiar mai mare decât arată rezultatele obţinute în acest studiu. De asemenea, Gooday a explicat că acest studiu s-a concentrat în exclusivitate asupra materialului ADN aflat în mostrele de sedimente şi nu pe aflorimentele de rocă sau din alte nişe ale mediului marin abisal unde pot exista alte şi alte forme de viaţă.

Oamenii de ştiinţă: Nu este deloc surprinzătoare biodiversitatea de la nivelul abisului marin

Conform oamenilor de ştiinţă nu este deloc surprinzătoare biodiversitatea de la nivelul abisului marin. Fundul oceanului este un mediu mult mai complex decât apa de deasupra sa, fiind presărat de microhabitaturi precum recifele coralifere de mare adâncime, vulcani subacvatici etc - diferite habitate care abundă în viaţă.

"Dacă avem un mediu foarte uniform, atunci toate speciile sunt expuse la acelaşi habitat. Dar dacă habitatul este împărţit în numeroase microhabitaturi, atunci speciile se specializează", conform lui Andrew Gooday.

Cercetătorii au aflat mai multe şi despre rolul jucat de abisul marin în aşa-numita "pompă biologică" - procesul prin care organsime marine, aşa cum este fitoplanctonul, absorb dioxid de carbon din atmosferă şi apoi îl scufundă în abis, fixându-l în sedimente. Echipa poate evalua puterea acestei pompe biologice în funcţie de compoziţia materialului ADN existent în sedimente, iar cercetătorii au aflat că unele comunităţi formate din organisme de tipul planctonului joacă un rol mai important decât alte astfel de organisme în absorbţia dioxidului de carbon şi implicit în reglarea climei terestre

Programul Zilei

Miercuri02.04
Joi03.04
Vineri04.04
Sâmbătă05.04
Duminică06.04
Luni07.04
Marți08.04
08:00 Salvatorii
08:50 Ciudateniile naturii
09:45 O camila de top
10:40 intoarcerea uliganului pescar
11:40 Peninsula: Povesti iberice
12:35 Viata secreta a animalelor de ferma
15:20 Toate creaturile
15:30 Migratii
16:20 Daca n-ar fi pamant
17:15 Fata salbatica a Americii de Nord
18:10 Peninsula: Povesti iberice
19:05 Puii in natura
20:00 Batalia masculilor alfa
20:30 Batalia masculilor alfa
21:00 Restaurand planeta
21:30 Restaurand planeta
22:00 Puterea haitei
22:50 Planeta perfecta: Miniepisoadele
23:00 Pradatorii din Carpati
23:50 Daca n-ar fi pamant
00:40 Migratii
08:00 Pradatorii din Carpati
08:50 Fata salbatica a Americii de Nord
09:45 Restaurand planeta
10:15 Restaurand planeta
10:45 Puterea haitei
11:40 Peninsula: Povesti iberice
12:35 Puii in natura
13:30 Batalia masculilor alfa
13:55 Batalia masculilor alfa
15:20 Toate creaturile
15:30 Migratii
16:20 Daca n-ar fi pamant
17:15 Fata salbatica a Americii de Nord
18:10 Peninsula: Povesti iberice
19:05 Puii in natura
20:00 Batalia masculilor alfa
20:30 Batalia masculilor alfa
21:00 Mamifere
22:00 invatamintele verii
23:00 Pradatorii din Carpati
23:50 Daca n-ar fi pamant
00:45 Insule
08:00 Pradatorii din Carpati
08:50 Fata salbatica a Americii de Nord
09:45 Mamifere
10:45 invatamintele verii
11:40 Peninsula: Povesti iberice
12:35 Puii in natura
13:30 Batalia masculilor alfa
13:55 Batalia masculilor alfa
14:25 in desert
15:15 Ilegal
15:25 Insule
16:20 Daca n-ar fi pamant
17:15 Fata salbatica a Americii de Nord
18:10 Maremma: Taramul neimblanzit al Italiei
19:05 Puii in natura
20:00 Batalia masculilor alfa
20:30 Batalia masculilor alfa
21:00 Echipa de la cur?tenie
21:50 Ilegal
22:00 Misiunea: Rechinii
22:30 Misiunea: Rechinii
23:00 Un an salbatic
23:50 Daca n-ar fi pamant
00:45 Insule
08:00 Un an salbatic
08:50 Fata salbatica a Americii de Nord
09:45 Echipa de la cur?tenie
10:35 Misiunea: Rechinii
11:05 Misiunea: Rechinii
11:40 Maremma: Taramul neimblanzit al Italiei
12:35 Batalia masculilor alfa
13:00 Digi Animal Club
13:30 Batalia masculilor alfa
13:55 Puii in natura
14:50 Gorilele: Sunetul junglei
15:25 Insule
16:20 Daca n-ar fi pamant
17:15 Fata salbatica a Americii de Nord
18:10 Maremma: Taramul neimblanzit al Italiei
19:05 Puii in natura
20:00 Batalia masculilor alfa
20:30 Batalia masculilor alfa
21:00 Mamifere
22:00 Luptatori urbani
22:50 Planeta perfecta: Miniepisoadele
23:00 Un an salbatic
23:50 Daca n-ar fi pamant
00:45 Insule
08:00 Un an salbatic
08:50 Fata salbatica a Americii de Nord
09:40 Mamifere
10:40 Digi Animal Club
11:10 Luptatori urbani
12:00 Maremma: Taramul neimblanzit al Italiei
12:55 Puii in natura
13:45 Batalia masculilor alfa
14:10 Batalia masculilor alfa
14:35 Padurea fermecata
15:25 Insule
16:20 Daca n-ar fi pamant
17:15 Fata salbatica a Americii de Nord
18:10 Ciudateniile naturii
19:05 Puii in natura
20:00 Batalia masculilor alfa
20:30 Batalia masculilor alfa
21:00 Marsul elefantilor
22:00 Misiunea: Rechinii
22:30 Misiunea: Rechinii
23:00 Un an salbatic
23:50 Daca n-ar fi pamant
00:30 Ascuns privirii
08:00 Un an salbatic
08:50 Fata salbatica a Americii de Nord
09:40 Marsul elefantilor
10:35 Misiunea: Rechinii
11:05 Misiunea: Rechinii
11:35 Ciudateniile naturii
12:30 Puii in natura
13:25 Batalia masculilor alfa
13:50 Batalia masculilor alfa
14:20 inalta societate a padurii
15:20 Ascuns privirii
16:10 Planeta perfecta: Miniepisoadele
16:20 Daca n-ar fi pamant
17:15 Fata salbatica a Americii de Nord
18:10 Ciudateniile naturii
19:05 Puii in natura
20:00 Batalia masculilor alfa
20:30 Batalia masculilor alfa
21:00 Restaurand planeta
21:30 Restaurand planeta
22:00 Animale - cameraman
22:50 Un an salbatic
23:40 Daca n-ar fi pamant
00:30 Ascuns privirii
08:00 Un an salbatic
08:50 Fata salbatica a Americii de Nord
09:40 Restaurand planeta
10:10 Restaurand planeta
10:40 Animale - cameraman
11:30 Ciudateniile naturii
12:20 Puii in natura
13:15 Batalia masculilor alfa
13:40 Batalia masculilor alfa
14:05 Toate creaturile
14:15 inalta societate a padurii
15:05 Viata de suricata
15:35 Ascuns privirii
16:25 Daca n-ar fi pamant
17:15 Fata salbatica a Americii de Nord
18:10 Ciudateniile naturii
19:05 Puii in natura
20:00 Batalia masculilor alfa
20:30 Batalia masculilor alfa
21:00 Disparitia balenelor nordice
22:00 Tundra
22:55 Un an salbatic
23:45 Daca n-ar fi pamant
00:30 Ascuns privirii

Partenerii noștri

Clienții unui magazin din Ohio, hărțuiți de o găscă ostilă/ Captură video

Clienții unui magazin din Ohio, hărțuiți de o găscă ostilă. Personalul este în alertă: „Nu sunteți în siguranță”

O gâscă a devenit vedeta involuntară a unui cartier din Medina, Ohio, după ce a început să...