Eirina, o femelă urangutan de la Grădina Zoologică din Denver, este însărcinată și trece acum printr-o perioadă delicată. De câteva zile, aceasta nu mai mânca deloc dimineața din cauza grețurilor, însă îngrijitorii au găsit o soluție ingenioasă pentru a o ajuta.
Încă de la începutul sarcinii, primata s-a confruntat cu grețuri și disconfort matinal, iar personalul grădinii zoologice a observat imediat că aceasta mănâncă din ce în ce mai puțin și are mai puțină energie.
„Ea nu a fost niciodată însărcinată până acum. Toată această experiență este nouă pentru ea”, a declarat Cindy Cossaboon, specialist în îngrijirea animalelor de la Grădina Zoologică din Denver, pentru revista People. „Eirina a avut imediat semne evidente de disconfort. A trecut de la joacă toată ziua la a nu vrea să iasă din cuibul său. Intram noi, iar ea era în cuibul ei, acoperită cu pături până la gât. Nu a mai vrut să mănânce sau să bea nimic”, adaugă ea.
Citește și: Reacția unui urangutan când vede pentru prima dată un nou-născut. Imaginile au făcut înconjurul lumii
Cindy este familiarizată cu personalitatea Eirinei, având grijă de ea încă de când primata a fost adusă pentru prima dată de la Grădina Zoologică Dortmund din Germania, în 2016. „Atunci avea 8 ani și era doar o copilă. Germana este prima mea limbă și am locuit în Germania până la vârsta de 14 ai. Știu cum este să treci prin șocul cultural. Din fericire am putut vorbi cu ea în germană și cred că asta a ajutat-o mult atunci când a fost adusă în SUA.”, a adăugat aceasta.
„Eirina este foarte rezervată până ajungi să o cunoști. Odată ce te consideră prietenul ei, este foarte hilară. De obicei, urangutanii au expresii faciale foarte subtile, dar nu Eirina. Are acest zâmbet grozav cu dinți foarte mari.”, a mai spus Cindy.
View this post on Instagram
Când Cindy a văzut că zâmbetul ei se estompează a căutat soluții pentru disconfortul pe care Eirina îl avea. Întregul personal al grădinii zoologice a încercat mai multe tratamente naturiste pentru a o scăpa de grețuri, însă fără rezultat.
„Atunci mi-am amintit de ceaiul pe care l-am băut eu când eram însărcinată”, a spus Cindy. „Eu am avut o sarcină cu risc și am început să iau acest ceai în speranța că ar putea ajuta. Beneficiul pe care l-a avut a fost că m-a ajutat într-adevăr să scap de grețurile matinale”.
Ceaiul este unul natural care conține ingrediente precum frunză de zmeură, mentă, urzică și fructe de fenicul. „A fost unul dintre puținele lucruri care m-au făcut să mă simt mai bine. Am vorbit cu managerii mei, cu echipa de medici veterinari și cu echipa de nutriție pentru a vedea dacă am putea încerca acest ceai și pentru Eirina”.
După ce a primit aprobarea echipei de la grădina zoologică, Cindy a preparat ceaiul pentru Eirina, iar primata a fost fan încă de la prima înghițitură.
„Când urangutanilor le place foarte mult ceva, ei îl vor gusta într-un mod diferit. I-am adus Eirinei ceaiul și s-a ridicat pentru a gusta. L-a sorbit și l-a învârtit mult timp în gură înainte de a-l înghiți. I-a plăcut”.
„Acum, când ajung dimineața îi pregătesc ceaiul. Ea mă așteaptă tot timpul în cuibul ei, sub pături. Când mă vede că vin se ridică și este gata să-și savureze băutura. După ce și-a băut ceaiul, este mai activă și își mănâncă micul dejun”, a povestit Cindy.
- Te-ar putea interesa si:
- Îngrijitoarea unei grădini zoologice din China, atacată de un urs panda. Animalul a fost deranjat când aceasta a intrat în bârlogul lui
- Probabil cel mai bătrân leneş din lume a murit la 54 de ani la o grădină zoologică din Germania
- Momentul când o femeie încearcă să mângâie un tigru la Grădina Zoologică din Bridgeton. Aproape a fost sfâșiată de animal