Cercetatorii au descoperit ca, teoretic, daca toti paianjenii din lume ar coopera, ar putea manca absolut toti oamenii de pe intreaga planeta intr-un singur an.
Paianjenii reprezinta una dintre cele mai raspandite familii de vietuitoare din intreaga lume. Ei pot fi gasiti pe toate continentele cu exceptia Antarcticii si sunt pradatori de temut.
In acelasi timp, paianjenii sunt extrem de importanti pentru ecosistem si consuma o parte semnificativa din insectele daunatoare.
Citeste si: Greu de crezut, dar adevarat: o specie de paianjen isi alapteaza puii. Cum e posibil
Cercetatorii au realizat ca toti paianjenii din lume mananca anual o cantitate mult mai mare de hrana decat greutatea adunata a tuturor oamenilor de pe Terra.
Cercetarea a fost realizata de expertii Martin Nyfeller, de la Universitatea din Basel, Elvetia, si Klaus Birkhofer, de la Universitatea Lund, din Suedia. Studiul a fost publicat in jurnalul the Science of Nature, potrivit The Washington Post.
Potrivit studiului, prada totala anuala a paianjenilor din intreaga lume cantareste 400 - 800 milioane de tone, adica aproximativ cantitatea de carne consumata de toti oamenii de pe Terra.
In comparatie, toti adultii de pe planeta cantaresc “doar” 287 de milioane de tone, la care se adauga aproximativ 70 de milioane de tone pentru toti copiii.
Teoretic, daca paianjenii si-ar schimba dieta si ar coopera, ar putea decima intreaga specie umana in doar un an, potrivit expertilor.
Paianjenii reusesc sa consume cantitati atat de mari pentru ca fiecare exemplar mananca aproximativ 10% din greutatea sa in fiecare zi.
Chiar daca rezultatele studiului pot parea infricosatoare, e un simplu calcul. Paianjenii nu mananca oameni, ci prefera sa consume toate insectele daunatoare pe care am fi nevoiti sa le exterminam noi in caz contrar. Paianjenii sunt o parte importanta a oricarui ecosistem si au un rol semnificativ, asa ca trebuie protejati, mai ales in contextul pericolului de disparitie cauzat de incalzirea globala.
- Te-ar putea interesa si:
- Cum arată „păianjenii păun” de aproape. Sunt minusculi, dar sunt considerați cei mai frumoși păianjeni din lume
- Adevăratul motiv pentru care iepurii au devenit un simbol al sărbătorilor pascale
- O femeie din Australia s-a trezit cu zeci de păianjeni pe cuptorul din bucătărie. Cât de periculoasă este arahnida