Un cerb şi-a făcut apariţia, joi dimineaţă, în curtea unei şcoli gimnaziale din oraşul Râşnov din judeţul Braşov, animalul fiind fotografiat, iar imaginile cu acesta fiind postate pe reţelele de socializare.
Reprezentanţii Primăriei şi cei ai Ocolului Silvic au fost anunţaţi despre apariţia cerbului, acesta fiind tranchilizat după ce nu a putut fi direcţionat către pădurea din apropierea unităţii de învăţământ, relatează News.ro.
Imagini cu un cerb care şi-a făcut apariţia, joi dimineaţă, în curtea Şcolii Gimnaziale Nr. 3 din Râşnov au fost postate pe reţelele de socializare. Animalul a intrat în curtea unităţii de învăţământ, care este situată în apropierea unei păduri, în timpul orelor de curs.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Râşnov, Răzvan Iancu, a declarat pentru News.ro că reprezentanţii Primăriei şi cei ai Ocolului Silvic din localitate au fost înştiinţaţi despre apariţia cerbului, ei încercând să direcţioneze animalul către pădurea din localitate. În condiţiile în care acest lucru nu a fost posibil, cerbul a fost tranchilizat şi, cel mai probabil, va fi relocat.
În urma apariţiei animalului nu au existat incidente, profesorii cerându-le elevilor să nu se apropie de animal.
Conform oficialului Primăriei, este prima dată când un cerb îşi face apariţia în Râşnov, localnicii semnalând, anterior, apariţia urşilor în oraş.
- Te-ar putea interesa si:
- Un hamster a „evadat” dintr-o școală, într-un balon de plastic. Imaginile, desprinse parcă dintr-un film animat
- DIGI își menține sprijinul pentru viitorul școlarilor din mediul rural
- Peștii dintr-un acvariu situat într-un mall din Ankara, hrăniți cu biberoane. Copiii abia și-au stăpânit entuziasmul