Angajații unei clinici medicale din orașul Karabağlar, Turcia, au avut parte de o surpriză uriașă când s-au trezit în interior cu o pisică ce ținea unul dintre puii ei în gură. O zi mai târziu, însă, felina a apărut cu un alt pui, iar ceea ce au descoperit medicii i-a impresionat total.
Fără să stea pe gânduri, însă, angajații clinicii respective au luat cei doi pui de pisică și i-au dus la un cabinet veterinar. Acolo, specialiștii au descoperit că aceștia aveau o infecție la ochi.
”Cunoşteam pisica. Nu avea stăpân, trăia în apropiere, îi mai dădeam mâncare şi apă. Nu ştiam că avea pui”, au spus reprezentanţii clinicii medicale pentru Daily Sabah.
De asemenea, ei au povestit că au observat că pisica mieuna mereu când ieșeau să primească pacienți, cerând astfel ajutorul pentru puii ei bolnavi.
”Le-am dat un tratament şi au început să deschidă ochii, iar apoi i-am dus la un cabinet veterinar. A fost prima dată când pisica a intrat în clinica noastră şi a fost foarte emoţionant pentru noi”, au mai spus reprezentanţii clinicii.
Citeşte şi: Trei pui de pisică rămași fără mamă au fost adoptați de o găină. Imaginile sunt virale
Aceștia au povestit, de asemenea, că cei doi pui de felină și-au revenit după câteva zile și au fost dați spre adopție.
Credit foto: Shutterstock
- Te-ar putea interesa si:
- Clienții unui magazin din Ohio, hărțuiți de o găscă ostilă. Personalul este în alertă: „Nu sunteți în siguranță”
- Cea mai bătrână pisică din lume are 30 de ani. Secretul longevității ei este apă îmbuteliată și zero stres
- De ce câinii din rasa Golden Retriever nu sunt buni pentru pază. Un videoclip viral explică totul