Pasărea dodo e una dintre cele mai cunoscute specii dispărute din lume, ce a fascinat generații întregi de cercetători. Acum, experții au concluzionat că aspectul clasic al pasării dodo pe care îl știm toți din imagini e, de fapt, fals, scrie National Geographic.
Nativa insulei Mauritius, dodo este una dintre cele mai cunoscute specii dispărute din lume, ușor de identificat datorita ciocului neobișnuit și a faptului că nu puteau zbura.
Specia a fost distrusa în mai puțin de 100 de ani de la descoperirea ei din cauza marinarilor flămânzi care au vânat dodo până la dispariție în secolul 17. Un alt factor a fost și introducerea unor specii noi pe insula, precum porcii, care au distrus cuiburile pasărilor.
Cazul dispariției dodo a atras atenția asupra unui fenomen care nu fusese studiat până în acel moment, respectiv impactul omului asupra naturii prin vânat necontrolat și distrugerea habitatului natural.
Acum, după ani de studiu, experții au refăcut reprezentarea pasării dodo. Față de imaginile cu care ne-am obișnuit, aspectul dodo real e puțin diferit.
În primul rand, avea bulbi olfactivi pe partea superioară a ciocului, ceea ce sugerează un simț de miros complex. Și forma corpului s-a schimbat ușor, cu un torso mai ridicat, ceea ce a dus și la o micșorare în greutate, de la 20 de kg estimate în trecut, la adevărată greutate medie de 10 kg.
A picture of the extinct, flightless bird that has inspired artists and tall tales for centuries is slowly coming into sharper relief https://t.co/oYH2DvFu2v
— National Geographic (@NatGeo) July 21, 2020
Nu e prima dată când aspectul real al pasării dodo e refăcut de cercetători, în acesta, obținut cu ajutorul metodelor de investigații moderne, e cel mai precis și apropiat de forma adevărată a pasării de până acum.
- Te-ar putea interesa si:
- Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai periculoasă din lume”
- Pasăre americană extrem de rară, observată pe coasta Mării Negre
- Fauna României a devenit mai bogată cu o specie de pasăre. A fost descoperită în Agigea