Un bărbat în vârstă de 22 de ani a fost reținut pe aeroportul Suvarnabhumi din Bangkok, după ce a încercat să scoată din țară două vidre cu gheare scurte și un câine de prerie, pe care le-a ascuns în lenjeria intimă.
Acesta a fost prins în momentul când a trecut prin controlul cu raze X, departamentul de securitate observând cum ființele vii se zvârcoleau în pantalonii lui, relatează publicația CM108.
Ulterior, au fost chemați oficialii Diviziei pentru Protecția Animalelor și Plantelor Sălbatice, iar în urma examinării au fost descoperite trei animale în lenjeria intimă a bărbatului, care erau înfășurate în ciorapi negri: două vidre cu gheare scurte și un câine de prerie.
Tânărul, care cumpărase animalele ilegal dintr-o piață din Bangkok, a fost acuzat de infracțiuni la Legea privind conservarea și protecția animalelor sălbatice, export ilegal de animale din specii protejate și părăsirea țării cu mărfuri restricționate sau interzise.
- Te-ar putea interesa si:
- Cum a încercat un bărbat să ascundă o broască țestoasă de securitatea aeroportului din Newark: „Era înfășurată într-un prosop”
- Panică pe aeroportul din Boston! O femeie a fost înțepată de un scorpion când își ridica bagajul
- Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am mai văzut!”