Societatea Regală de Prevenire a Cruzimii faţă de Animale (RSPCA) din Regatul Unit a fost alertată la începutul acestei luni despre un șarpe care a fost observat pe acoperișul unui garaj în curtea unui locuitor din Spennymoor, Anglia, potrivit BBC.
Inspectorul RSPCA John Lawson a explicat că șarpele, cu o lungime de aproape un metru, fusese capturat de o cioară, care l-a lăsat să cadă când și-a dat seama că era prea greu pentru a-l putea căra. Se pare că reptila femelă, numită Agnus, era șarpele de companie al unui vecin. Ea dispăruse cu un an în urmă după ce reușise să evadeze din casa sa.
Citește și: O femeie din Texas a fost rănită după ce un şoim a scăpat un şarpe pe ea. Ambele animale au atacat-o
„După ce am salvat șarpele, un rezident din apropiere s-a apropiat și a fost absolut încântat, deoarece acesta era animalul său de companie dispărut de acum un an, numit Agnus”, a spus Lawson.
El a fost uimit de faptul că Agnus a reușit să supraviețuiască atacului ciorilor și temperaturilor reci din timpul iernii. Reptila a fost imediat dusă la veterinar și a fost tratată pentru o infecție respiratorie, având în vedere perioada lungă petrecută în aer liber în condiții nefavorabile.
Citește și: Momentul când un piton de peste trei metri atacă un bărbat. Șarpele a intrat în casă pe fereastra deschis
RSPCA recomandă proprietarilor de șerpi să-și țină reptilele în incinte sigure și bine închise când nu sunt supravegheate, având în vedere abilitatea lor remarcabilă de a evada.
- Te-ar putea interesa si:
- Momentul când un aligator de 2 metri intră în casa unui cuplu din Florida: „Trebuie să mă ocup de asta azi?”
- Angajații unui atelier auto, șocați când au văzut un șarpe ascuns printre fiare: „Își digera masa liniștit”
- Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am mai văzut!”