Un crocodil de apă dulce a fost recuperat dintr-o curte din statul australian New South Wales, la aproximativ 2.500 de kilometri depărtare de cel mai apropiat habitat obişnuit al său, informează DPA.
Reptila, o femelă, a fost salvată de către personalul Parcului Australian de Reptile (Australian Reptile Park) dintr-o curte aflată în zona plajei Umina, de pe Coasta Centrală, o regiune aflată la nord de Sydney, a precizat luni parcul într-o postare pe Instagram, potrivit Agerpres.
"Femela de crocodil de apă dulce are un metru lungime, o vârstă estimată între 8 şi 10 ani şi pare să se afle într-o stare de sănătate foarte bună", a adăugat acesta.
"Se crede că reptila era ținută ilegal ca animal de companie, deoarece crocodilii de apă dulce nu sunt nativi regiunii Central Coast", a subliniat Australian Reptile Park.
Crocodilii de apă dulce, sau "freshies", aşa cum sunt numiţi în mod obişnuit, sunt endemici în Australia şi trăiesc în râurile şi lacurile din nordul ţării.
Potrivit mass-media locale, crocodilii de apă dulce se găsesc de obicei la circa 2.500 kilometri nord de locul în care a fost descoperit acest exemplar, în zona plajei Umina.
"Este cu adevărat neobişnuit să găseşti un crocodil în această parte a lumii, aşa că suntem foarte suspicioşi", a declarat pentru Sydney Morning Herald îngrijitorul de crocodili Billy Colett, managerul de operaţiuni al parcului menţionat.
- Te-ar putea interesa si:
- Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt virale: „E inconștient!”
- Descoperirea făcută de un cuplu în dormitor, atunci când s-a întors de la muncă: „Doar în Australia poți vedea așa ceva”
- Luptă acerbă între un șarpe Boa și un crocodil. Spectacolul uimitor oferit de reptile turiștilor din Brazilia