Aproximativ 11.700 de clienți din Virginia au rămas fără curent electric. Potrivit oficialilor de la Dominion Energy, un șarpe a fost responsabil pentru întreruperea masivă, după ce a ajuns într-o zonă de înaltă tensiune și a intrat în contact cu un transformator.
Regiunile afectate au inclus cartierele din jurul Kiln Creek, Newport News central și Universitatea Christopher Newport. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 21:15, iar întreruperea a afectat inițial peste 6.000 de locuințe.
Echipajele de intervenție au reușit să restabilească alimentarea cu energie electrică în jurul orei 22:30, readucând lumina în casele celor afectați după aproximativ o oră și jumătate de la primele raportări, relatează People.
Tipul șarpelui care a provocat întreruperea nu a fost identificat, însă Virginia este cunoscută pentru prezența șerpilor de jartieră și șerpilor șobolan.
Acesta nu este un caz izolat, similarități fiind întâlnite și în alte state. În luna mai, patru întreruperi de curent au fost raportate în apropiere de Nashville, Tennessee, unde șerpii șobolan au cauzat scurtcircuite în echipamentele substațiilor.
Reprezentanții Middle Tennessee Electric au calificat situația ca fiind „fără precedent” și „foarte neobișnuită”, menționând că, deși echipamentele moderne sunt concepute pentru a preveni astfel de incidente, interferențele animalelor sunt rare, dar posibile.
- Te-ar putea interesa si:
- Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii pentru acest sezon
- Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt virale: „E inconștient!”
- Un câine orb a salvat un bărbat de la atacul unui șarpe: „Nu s-ar fi terminat bine dacă nu era el”