Screen Shot 2023-01-05 at 23.52.25

Află totul despre porcurșori de Guineea sau papagali, sâmbătă, de la Mihai Măcinic, medic veterinar specializat în animale exotice

Așa cum v-am obișnuit, la Digi Animal Club vă prezentăm oameni pasionați de lumea animalelor și poveștile lor.

Săptămâna aceasta stăm de vorbă cu doctorul Mihai Măcinic, medic veterinar specializat în animale exotice.

Pasiunea pentru animalele exotice a început undeva din timpul facultății. Mai exact de când mi-am luat un dihor. Mi s-a părut interesant și super ok ca pet. Și când am ajuns acasă am realizat că și lui îi trebuie câteva acțiuni profilactice, așa cum se întâmplă la câine, la pisică, o deparazitare, o vaccinare șamd.

Am zis să întreb în stânga și-n dreapta medici veterinari și când au auzit de dihor nu știau ce să-i facă. Așa că am început să mă documentez și am aflat cu ce trebuie deparazitat și vaccinat propriul animal. Au urmat alți dihori, am ajuns să am 8 dihori, după aceea iepuri, porcușori de Guineea, șinșilă”, ne spune acesta.

Doctorul Mihai Măcinic a lucrat în mai multe clinici veterinare, iar acum are propriul lui cabinet specializat în animale exotice. Orice nu este câine sau pisică știe că trebuie să treacă pragul doctorului Mihai Măcinic.

Iepuri, porcușori de guineea, șinșile, dihori. Hamsteri, veverițe, papagali, reptile, țestoase, șerpi. Iguane, agame cu barbă, pești. Și mai nou avem tot mai mulți proprietari care vin cu găini sau rațe. Inclusiv vulturi sau ulii”, susține medicul că se numără printre clienții săi.

Chiar dacă se ocupă de animalele exotice, doctorul Mihai Măcinic are acasă și câini și pisici. Iar asta pentru că vietățile au fost abandonate în cabinet.

Am acasă trei câini și patru pisici. trei porcușori de Guineea și un iepure. Abandonul animalelor în cabinet e general valabil la toți medicii veterinari. Nu poți să vezi animalul în cabinet și să-i zici valea. Ori reușești să-l dai spre adopție, ori îl iei acasă.

Și soția este medic veterinar, astfel că se poate întâmpla ca azi să aduc eu un animal acasă, iar peste două zile să aducă și ea un animal acasă”, s-a amuzat invitatul nostru.

Meseria de medic veterinar nu e deloc ușoară, poți avea parte de mușcături și zgârieturi, dar doctorului Mihai Măcinic trage un semnal de alarmă tot la proprietarii care nu se informează corect atunci când își aleg un animal.

Problema cea mai mare cu animalele exotice este că proprietarii nu se informează corect în momentul când le achiziționează. Nu știu ce mănâncă, cum trebuie să stea, ce nevoi au șamd. La iepuri și rozătoare cele mai mari probleme sunt legate de dietă”.

De ce trebuie sterilizați iepurii sau porcușorii de Guineea?

Cum știm dacă papagalul e bolnav?

Șerpii se îmbolnăvesc?

Cum ne dăm seama că avem o țestoasă bolnavă?

Sunt doar câteva întrebări la care invitatul nostru ne va răspunde.

Astfel, dacă aveți acasă un animal exotic și vreți să știți mai multe amănunte despre necesitățile sale, nu ratați Digi Animal Club, sâmbăta aceasta, de la ora 13:00.

Te-ar putea interesa si:
Câinele destinat să devină membru de familie: ”Nu știe ce-i aia teamă!”
Marta Ciobotaru și Mădălina Popa, mâine, la Animal Club: „Este frumos acasă cu 5 chow-chow” Ce trebuie să știi despre acești căței
Săptămâna, Digi Animal Club, vorbim despre o rasă de câini folosită în Siberia la trasul săniilor sau mânarea și paza renilor

Programul Zilei

Sâmbătă12.04
Duminică13.04
Luni14.04
Marți15.04
Miercuri16.04
Joi17.04
Vineri18.04
08:00 De vazut intr-o viata
08:50 Fata salbatica a Americii de Nord
09:40 tinta: salbaticia
10:35 Misiunea: Rechinii
11:05 Misiunea: Rechinii
11:35 Migratii
12:30 Batalia masculilor alfa
13:00 Digi Animal Club
13:35 Batalia masculilor alfa
14:00 Puii in natura
15:25 Ascuns privirii
16:20 Insule
17:15 Fata salbatica a Americii de Nord
18:10 Migratii
19:05 Un an salbatic
20:00 Batalia masculilor alfa
20:30 Batalia masculilor alfa
21:00 Mamifere
22:00 Animale - cameraman
22:50 De vazut intr-o viata
23:45 Insule
00:50 Destinatie Salbatica: Europa nestiuta
08:00 De vazut intr-o viata
08:50 Fata salbatica a Americii de Nord
09:40 Mamifere
10:40 Digi Animal Club
11:10 Animale - cameraman
12:00 Migratii
12:55 Un an salbatic
13:50 Batalia masculilor alfa
14:15 Batalia masculilor alfa
14:40 Padurea fermecata
15:30 Destinatie Salbatica: Europa nestiuta
16:20 Miami Wild
17:15 Fata salbatica a Americii de Nord
18:10 Migratii
19:05 Un an salbatic
20:00 Batalia masculilor alfa
20:30 Batalia masculilor alfa
21:00 Urangutanii: scoala e o jungla
21:50 Ilegal
22:00 Misiunea: Rechinii
22:30 Misiunea: Rechinii
23:00 De vazut intr-o viata
23:55 Miami Wild
00:45 Destinatie Salbatica: Europa nestiuta
08:00 De vazut intr-o viata
08:50 Fata salbatica a Americii de Nord
09:40 Urangutanii: scoala e o jungla
10:30 Misiunea: Rechinii
11:00 Misiunea: Rechinii
11:30 Migratii
12:25 Un an salbatic
13:15 Batalia masculilor alfa
13:40 Batalia masculilor alfa
14:05 Planeta perfecta: Miniepisoadele
14:15 Jaguarul: Puterea junglei
15:05 Viata de suricata
15:40 Destinatie Salbatica: Europa nestiuta
16:30 Ciudateniile naturii
17:25 Fata salbatica a Americii de Nord
18:15 Curentul Humboldt
19:10 Un an salbatic
20:00 Misiunea: Rechinii
20:30 Misiunea: Rechinii
21:00 Restaurand planeta
21:30 Restaurand planeta
22:55 Calendarul Naturii
23:50 Ciudateniile naturii
00:45 Destinatie Salbatica: Europa nestiuta
08:00 Calendarul Naturii
08:50 Fata salbatica a Americii de Nord
09:40 Restaurand planeta
10:10 Restaurand planeta
11:35 Curentul Humboldt
12:30 Un an salbatic
13:20 Misiunea: Rechinii
13:50 Misiunea: Rechinii
14:20 Jaguarul: Puterea junglei
15:40 Destinatie Salbatica: Europa nestiuta
16:30 Ciudateniile naturii
17:25 Fata salbatica a Americii de Nord
18:15 Curentul Humboldt
19:10 Un an salbatic
20:00 Misiunea: Rechinii
20:30 Misiunea: Rechinii
21:00 Gigantii din Alaska
22:00 O planet? in evolutie
22:55 Calendarul Naturii
23:50 Ciudateniile naturii
00:45 Destinatie Salbatica: Europa nestiuta
08:00 Calendarul Naturii
08:50 Fata salbatica a Americii de Nord
09:40 Gigantii din Alaska
10:35 O planet? in evolutie
11:30 Curentul Humboldt
12:25 Un an salbatic
13:15 Misiunea: Rechinii
13:45 Misiunea: Rechinii
14:20 intoarcerea uliganului pescar
15:15 Planeta perfecta: Miniepisoadele
15:25 Destinatie Salbatica: Europa nestiuta
16:20 Ciudateniile naturii
17:15 Planeta perfecta: Miniepisoadele
17:25 Fata salbatica a Americii de Nord
18:15 Curentul Humboldt
19:10 Un an salbatic
20:00 Misiunea: Rechinii
20:30 Misiunea: Rechinii
21:00 Eroii salbaticiei
21:20 Eroii salbaticiei
21:50 Planeta perfecta: Miniepisoadele
22:00 Mergand cu elefantii
22:55 Calendarul Naturii
23:50 Ciudateniile naturii
00:45 De vazut intr-o viata
08:00 Calendarul Naturii
08:55 Fata salbatica a Americii de Nord
09:45 Eroii salbaticiei
10:05 Eroii salbaticiei
10:25 Mergand cu elefantii
11:15 Curentul Humboldt
12:10 Un an salbatic
13:00 Misiunea: Rechinii
13:30 Misiunea: Rechinii
14:00 Recordurile lumii animale
15:30 De vazut intr-o viata
16:25 Ciudateniile naturii
17:20 Maremma: Taramul neimblanzit al Italiei
18:15 Puii in natura
19:10 Un an salbatic
20:00 Misiunea: Rechinii
20:30 Misiunea: Rechinii
21:00 Mamifere
22:00 Copiii furtunii
22:55 Calendarul Naturii
23:50 Ciudateniile naturii
00:50 De vazut intr-o viata
08:00 Calendarul Naturii
08:55 Maremma: Taramul neimblanzit al Italiei
09:50 Mamifere
10:50 Copiii furtunii
11:40 Puii in natura
12:35 Un an salbatic
13:25 Misiunea: Rechinii
13:55 Misiunea: Rechinii
14:30 Cufundarul: Un strigat de ajutor
15:25 De vazut intr-o viata
16:20 Ciudateniile naturii
17:15 Maremma: Taramul neimblanzit al Italiei
18:10 Puii in natura
19:05 Parenting perfect
20:00 Misiunea: Rechinii
20:30 Misiunea: Rechinii
21:00 Fluturii: eroii naturii
22:00 Misiunea: Rechinii
22:30 Misiunea: Rechinii
23:00 Calendarul Naturii
23:55 Ciudateniile naturii
00:45 De vazut intr-o viata

Partenerii noștri

Moment când un schior da nas în nas cu un urs/ Foto: Captură video

Moment când un schior da nas în nas cu un urs. Vacanța din Colorado, la un pas să se transforme în tragedie

Un schior din Colorado a trăit o experiență de neuitat weekendul trecut, când s-a aflat la doar...