Sâmbăta aceasta, la Digi Animal Club, vă invităm să cunoașteți o ”mămică de căței”. Fostă baschetbalistă, absolventă de A.S.E., Carla Burdușel lucrează în lumea dresajului și s-a specializat în nutriție canină.
”Când l-am luat pe el, am văzut peste tot numai boabe, boabe. Nu știam de care să-i dăm. Intrasem într-o vrie, citeam etichetă după etichetă. Una zicea o chestie, alta zicea altă chestie. Nu-i da asta, dă-i asta. De ce să-i dăm boabe când eu nu știu ce este în hrana uscată?”, își amintește Carla Burdușel care a avut mult de învățat când a urmat cursurile de nutriție canină: ”Am luat-o de la zero, de la chimia organică. M-am dus înapoi în clasa a IX, a X-a”.
O alimentație sănătoasă pentru cățel înseamnă să asigurăm necesarul de nutrienți din hrană. ”Trebuie să știi ce să hrănești! Câinele trebuie să aibă în bol un procentaj de 80% de elemente animale și până în 20% de vegetale. Mănâncă vegetale, deși unii dintre ei sunt cu nasul pe sus, astfel că trebuie să le ascunzi bine. Câinii nu digeră vegetalele, doar că noi le servim pentru tranzit. Dar ca să ia și ceva nutrienți din acele vegetale trebuie să le pasăm la nivel de blender”.
Carla Burdușel nu este un fan al băilor pentru căței. Preferă să-l șteargă decât să-l spele. Spune că este mai natural așa, iar blana cățelului cu care a venit este dovada clară că are dreptate. Unde mai punem că exemplarul ei face multă mișcare zilnic, peste 20 de kilometri.
”Dacă se murdărește, că aleargă și se pune praf și noroi, că bagă zilnic peste 20 de kilometri de alergat prin pădure, atunci o cârpă udă cu puțin bicarbonat și oțet de mere e de ajuns. Și el nu miroase. Cu cât dăm mai mult șampon pe câine, cu atât stimulăm glandele să secrete mai mult sebum. Nu este ceva natural, de ce să-l spălăm, când reușim să-l curățăm cu o cârpă udă? Dar la prima vedere, blana spune totul”.
Carla a început să studieze partea de nutritie caninp pentru că toata viata s-a întrebat "Ce conține hrana uscată? Ce o fi în boabe? Dacă aduni procentele de pe etichete nu iese 100%. În Romania nu există specialitatea de Nutritie canină, de aceea am urmat niște cursuri în Canada, online, dar am avut și ocazia să merg face to face la ei. să ne cunoaștem. O fac strict pentru câinii și pisicuțele mele, dar normal, imi ajut prietenii si-i indrum cât pot.”
Multă lume se uită la preț atunci când vine vorba de alegerea mâncării pentru câine. ”Când citim eticheta și primul ingredient nu este carne ne mutăm la alt produs. Nu mai pierdem timpul”.
Dacă nu putem elimina mâncarea procesată, putem măcar s-o reducem, ne recomandă invitata noastră. ”În weekend poți să-ți aloci două ore în care să-i pregătești niște pachete pe care să le congelezi pentru următoarea săptămână. Hrana crudă înseamnă carne, oase, organe.
Eu îi dau dimineața și seara plus alte treats făcute de mine la prânz ca să nu-i încarc stomacul. El mănâncă două kilograme de mâncare crudă pe zi. Conform calculelor, 3% din greutatea corporală, cât ar trebui să hrănim, ar fi pentru el 1,1 kg. Eu m-am orientat spre 2 și 3%, el mâncând undeva pe la 2 kilograme în loc de 1,1 kg”.
Saltul la hrană crudă nu este ușor, dar are multe atuuri. ”Prima bucată de hrană crudă pe care i-am dat-o a îngropat-o în curte și a mâncat-o după două zile.
Câinii care mănâncă hrană crudă au un stomac mai puternic decât cei hrăniți cu mâncare procesată. Faptul că vezi ce-i dai pentru mine e cel mai important”, a mai spus Carla Burdușel, pe care o puteți urmări sâmbăta aceasta de la ora 13:00.
- Te-ar putea interesa si:
- ”Noi nu protejăm natura de om, omul este parte a naturii”. Parcul Național Munții Făgăraș - vis sau realitate?
- Câinele care zice "I love you": ”Dacă te simți la pământ, petrece puțin timp cu un husky”
- Pregătirea câinelui pentru venirea unui bebeluș: pași pentru o tranziție armonioasă