Sâmbăta aceasta, 23 septembrie, la Digi Animal Club, începând cu ora 13:00, continuăm discuția noastră despre dresajul canin alături de Brîndușa Gheorghiu, arbitru și instructor dresaj canin si specialist în domeniul chinologic al ACHR (Asociației Chinologice Române).
În lumea chinologă, profesorii se numesc dresori. Și dacă vreți să puteți comunica, să ieșiți liniștiți și în siguranță pe stradă, să integrați corect patrupedul în familie sau în viața de zi cu zi, o să aveți nevoie de un dresor.
”În dresaj nu i se face rău câinelui, i se face bine. Dacă am un câine care mă mușcă, mai ales ăia mici, care n-aveți idee cât de mult mușcă acasă, îl învățăm cu tăgulețele. Cel de aici e destinat câinilor de talie mare. Ca să poată prinde. Stăpânii de aportori, golden sau labradori, îmi spun că sunt prinși de mână. Că îi mușcă, iar eu le-am dat dreptate. <<Da, dar nu înțelegi de ce te prinde. Pentru că te iubește și te aportează, te poartă, te conduce>>. Tu te sperii, tragi mâna, iar el, instinctual, strânge.
Asta e mentalitatea, nu vrea să-ți facă rău, tu-ți faci rău, neimpunându-i câinelui o limită. Bine, m-ai prins de pantaloni, nu pot intra în conflict cu tine, dar pentru că nu m-ai mușcat, îți dau tăgulețul recompensă”, ne-a spus Brîndușa Gheorghiu, arbitru și instructor dresaj canin.
De 31 de ani, Brîndușa Gheorghiu lucrează cu ”prietenul cel mai bun al omului”. Știe că zgarda de forță este adesea folosită în mod greșit de mulți stăpâni de câini. Tot ea spune că în dresaj este vorba despre comunicare, apelând la diverse accesorii.
”Dresajul nu este matematică, atenție mare, multe lucruri nu pot fi făcute până când stăpânul nu înțelege, nu acceptă și nu trece el peste disconfortul psihic pe care și-l creează, auzind niște lucruri. Am început să lucrez cu câinii în anul 1992. Nu aveam internet, cărți, filme, CD-uri, n-aveam absolut nimic. Singurele accesorii de dresaj erau aceste zgărzi de forță. Am lucrat cu ea, știu ce înseamnă. Însă, din nefericire, puțini sunt cei care știu s-o folosească așa cum trebuie și se creează o dependență greșită, bolnavă câinelui. Ca și zgarda electrică, tu, ca stăpân, te minți că-ți conduci câinele, dar nu ți-l conduci. Responsabilitatea controlului ai transmis-o zgărzii. Dresajul înseamnă comunicare. Eu trebuie să-mi controlez câinele, apelând la niște accesorii de dresaj normale, firești, accesibile financiar tuturor”, a mai spus Brîndușa Gheorghiu în ediția pe care o puteți urmări sâmbăta aceasta, 23 septembrie, de la ora 13:00.
- Te-ar putea interesa si:
- Căsuțe cu acte-n regulă pentru pisici: ”Am împăcat ambele tabere”
- ”Noi nu protejăm natura de om, omul este parte a naturii”. Parcul Național Munții Făgăraș - vis sau realitate?
- Câinele care zice "I love you": ”Dacă te simți la pământ, petrece puțin timp cu un husky”