O tânără din Siberia a trăit o experiență rară, care a stârnit controverse în mediul online. Fata a salvat un animal abandonat, crezând că este un pui de pisică, însă ulterior a rămas surprinsă când a aflat ce era, de fapt, animalul.
În momentul când a găsit micuțul animal, tânăra l-a luat acasă fără ezitare, dorindu-și să-i salveze viața. Din cauza dimensiunilor reduse și a trăsăturilor comune, fata a crezut că este vorba despre o pisică. După ce a dus animalul acasă, ea s-a ocupat zi și noapte de el, hrănindu-l cu un biberon special. La momentul salvării, micuțul animal nu avea ochii deschiși și prezenta o siluetă similară cu cea a unei pisici. Fata a decis să îl păstreze, sperând să îi ofere o viață mai bună.
View this post on Instagram
Cu toate acestea, pe măsură ce animalul a crescut, a devenit evident că nu era o pisică obișnuită, ci o panteră în toată regula. Descoperirea a fost surprinzătoare pentru tânără și a generat un impact puternic în mediul online atunci când a împărtășit imagini ale "pisicii" pe rețelele sociale.
Citește și: Pantere mutante, găsit într-o țară din Europa. Dovezile oferite de un expert în feline
Pantera, care părea a fi nou-născută atunci când a fost găsită, a fost integrată în familie alături de un cățel din rasa Rottweiler. Cu toate că fac parte din specii diferite, cele două animale s-au împrietenit și conviețuiesc armonios.
View this post on Instagram
Contul de Instagram al Lunei a devenit extrem de popular, acumulând o comunitate formată din 4,3 milioane de urmăritori. Imaginile și videoclipurile postate de stăpâna panterei dezvăluie latura afectuoasă a animalului aparent sălbatic, cucerind inimile a numeroși fani.
- Te-ar putea interesa si:
- Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
- Descoperirea făcută de un cuplu în dormitor, atunci când s-a întors de la muncă: „Doar în Australia poți vedea așa ceva”
- Un pui de panda roşu a murit din cauza stresului provocat de focuri de artificii