Puii de cățel sunt foarte asemănători la naștere, astfel că este ușor de crezut că aceștia pot fi gemeni, însă Adem Fehmi, un specialist în rasa canină, susține că gemenii fraterni și cei identici genetic sunt foarte diferți, cei din urmă fiind foarte rari.
Fehmi a explicat că doi căței se pot naște din același ou, precum la gemenii umani, însă acest lucru este extrem de rar din cauza faptului că împărțirea aceleiași placente oferă mai puțini nutrienți pentru fiecare animal, iar dezvoltarea lor este redusă și există riscuri să nu poată supraviețui.
„Numărul cățeilor născuți ca gemeni identici este încă necunoscut, însă se știe că aceștia sunt extrem de rari. Gemenii fraterni seamănă foarte mult, sunt născuți din aceeași mamă, dar s-au dezvoltat dintr-un ovul individual fiecare, fertilizat fiecare de un singur spermatozoid. Gemenii identici din punct de vedere genetic trebuie să se fi dezvoltat dintr-un ovul care s-a separat și a format doi embrioni, la fel ca la oameni. Acești doi embrioni împart uneori aceeași placentă până când se nasc, deși nu în toate cazurile este așa. Este posibil, dar din nou considerat a fi incredibil de rar, ca doi cățeluși născuți cu alți pui, să fie identici din punct de vedere genetic, ca urmare a divizării ouălor și formării a doi embrioni”, a explicat Adem Fehmi pentru Mirror.
Pentru a stabili dacă doi câini sunt gemeni identici sau pur și simplu gemeni fraterni, stăpânul cățeilor ar trebui fie să fie martor în timpul nașterii și să observe doi pui atașați de aceeași placentă, fie să-i vadă ieșind din același sac.
„Există și posibilitatea ca stăpânii să testeze puii genetic, însă nu văd un real interes sau beneficiu pentru a face așa ceva”, a mai spus Adem.
Din punct de vedere istoric, există puține documente care să arate gemeni identici la câini. În 2016, primii câini gemeni identici din lume s-au născut în Africa de Sud. Femela Irish Wolfhound i-a născut pe Cullen și Romulus, aceștia având același sac cu cordonul ombilical atașat.
Probele de sânge au confirmat că gemenii sunt identici și au apărut din divizarea unui singur ovul fertilizat. Cercetătorii și-au publicat atunci concluziile în jurnalul „Reproduction in Domestic Animals”.
- Te-ar putea interesa si:
- Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
- Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e cadou de ziua mea”
- Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari