Pandemia de coronavirus a lăsat urme adânci nu doar în cazul oamenilor, care au fost nevoiți să petreacă luni de zile izolați, ci și în cazul animalelor. Iar dovadă în acest sens este reacția lui William, care bate din palme și sare în sus de bucurie atunci când vede din nou oameni.
William, un cimpanzeu în vârstă de 38 de ani, trăiește la Grădina Zoologică Twycross, din Little Orton, Leicestershire, Anglia și este cunoscut pentru felul în care se poartă atunci când vizitatorii trec pe lângă el.
După luni de zile în care grădinile zoologice au fost închise, acum, William, a fost protagonistul unui moment inedit atunci când au apărut din nou vizitatorii.
Extrem de entuziasmat, Wiliam, unul dintre cei 15 cimpanzei care trăiesc în grădina zoologică ce se întinde pe 40 de hectare, a fost surprins în timp ce bătatea din palme și sărea în sus de bucurie atunci când a văzut vizitatori noi.
Evident, el a fost recompensat cu fructe și legume pentru reacția ineidtă, în jurul lui fiind surprinse bucăți de cartofi dulci, dar și pepene.
”Sunt foarte bucuroși de faptul că oamenii au revenit. N-au mai văzut oameni de câteva luni bune, iar ei adoră să se joace și să interacționeze cu copiii.”, a explicat Karen Clarke, directorul operațional al grădinii zoologice, potrivit The Guardian.
Citeşte şi: Cel mai amuzant anunț de adopție: “Chihuahua nevrotic, care urăște bărbații și copiii”
Acesta a declarat, de asemenea, că în ultimele trei zile, de la redeschiderea grădinii zoologice, peste 8.200 de oameni au venit să se plimbe și să admire animalele. Înainte de pandemie, numărul vizitatorilor se ridica la mai bine de 30.000 de vizitatori în trei zile.
Credit foto: Shutterstock
- Te-ar putea interesa si:
- Îngrijitoarea unei grădini zoologice din China, atacată de un urs panda. Animalul a fost deranjat când aceasta a intrat în bârlogul lui
- Probabil cel mai bătrân leneş din lume a murit la 54 de ani la o grădină zoologică din Germania
- Momentul când o femeie încearcă să mângâie un tigru la Grădina Zoologică din Bridgeton. Aproape a fost sfâșiată de animal