Câinii din rasa Teckel au stârnit îngrijorare în Germania, unde ar putea fi interzisă prin lege reproducerea animalelor care dezvoltă în timp diverse probleme de sănătate din cauza conformației lor. Teckelii, cu piciorușele lor scurte și coloana vertebrală alungită, sunt direct vizați.
În Saxonia, teckelii sunt foarte iubiți. Această rasă, cunoscută și sub numele de „câinele bursuc”, a fost inițial crescută în Germania pentru vânătoare, iar picioarele lor scurte sunt adaptate pentru săpare.
„Pentru mine, teckelul este pe primul loc. Am avut un teckel timp de 30 de ani și nu-mi pot imagina viața fără el! Dacă este necesar, îl pot purta chiar și în interiorul gecii mele pentru a mă încălzi.”, a declarat un localnic, potrivit The Mirror.
Cu toate acestea, există o problemă. Autoritățile din Germania doresc să modifice legea privind bunăstarea animalelor pentru a interzice reproducerea exemplarelor cu anomalii ale sistemului osos sau malformații dentare. Printre rasele vulnerabile se numără și cățeii Teckel.
„Acești câini pot suferi de hernie de disc, care poate fi cauzată de disproporția dintre picioarele scurte și coloana vertebrală relativ lungă.”, a avertizat medicul veterinar Henning Wilts.
Noua lege ar putea afecta și alte rase de câini, cum ar fi Beagle, buldogii englezi sau pudelii de talie mică. În consecință, Clubul Canin German a inițiat o petiție pentru a proteja câinii.
Citește și: O cățelușă din rasa Teckel a născut 10 cățeluși. Stăpânei nu i-a venit să creadă: „Casa mea a fost un haos”
„Teckelul este o rasă sănătoasă și nu prezintă probleme de sănătate. Această abordare a legii este greșită. Ar fi mai bine să se evalueze gravitatea simptomelor asociate sistemului osos, în loc să interzică pur și simplu reproducerea unei rase doar pentru că are picioare scurte.”, afirma Leif Kopernik, membru al asociației Clubului Canin German.
Iubitorii de animale au lansat o petiție pentru a solicita modificarea legislației. Până în prezent, petiția a strâns peste 12.000 de semnături.
- Te-ar putea interesa si:
- Intoxicația cu apă poate fi fatală pentru câini. Un medic veterinar trage un semnal de alarmă: „Poate avea consecințe foarte grave”
- O găină a devenit „mamă” pentru 10 cățeluși, după ce și-a pierdut toate ouăle. Imagini adorabile cu relația dintre pasăre și patrupezi
- Cât de bine este să-i dai câinelui tău cuburi de gheață pe caniculă. RSPCA clarifică situația după o dezbatere în mediul online