Un piton de aproape 4 metri a fost confiscat de polițiștii din New York, după ce proprietarul său a recunoscut că nu era pregătit pentru ritmul rapid de creștere al reptilei. Șarpele a fost descoperit în casa proprietarului în luna august, în urma unei plângeri depuse de un vecin care considera prezența animalului ilegală.
Potrivit Departamentului de Conservare a Mediului din New York (NYS DEC), ofițerul de poliție Jeff Hull a fost cel care a intervenit la fața locului. După ce a văzut o fotografie a șarpelui, Hull a identificat reptila ca fiind un piton birman, specie ilegală în statul New York fără un permis special.
Citește și: Descoperirea șocantă făcută de oamenii de știință în corpul unui piton uriaș: „N-am mai văzut așa ceva”
Ajuns la locuința proprietarului, ofițerul a constatat că pitonul, în vârstă de câțiva ani, măsura deja 4 metri și cântărea aproximativ 37 de kilograme. Reptila era ținută într-un rezervor de dimensiuni mici, de doar 1,5 metri, și continua să crească. Deși șarpele era sănătos, proprietarul a recunoscut că nu mai putea să se îngrijească de el și că nu era pregătit pentru cât de rapid a crescut animalul.
Ca urmare, polițiștii au confiscat pitonul, iar acesta a fost donat Grădinii Zoologice Fort Rickey Discovery din New York, unde va primi îngrijirile necesare. Proprietarul a fost amendat pentru deținerea ilegală a unui animal sălbatic și pentru lipsa unui permis care să autorizeze deținerea unei specii periculoase.
Pitoni birmani sunt considerați o specie invazivă în anumite părți ale Statelor Unite, în special în Florida, unde pot atinge dimensiuni uriașe. Cel mai mare piton birman capturat vreodată în Florida măsura 5,4 metri, iar dimensiunea medie a unui adult din această specie este intre 1,8 și 2,7 metri.
- Te-ar putea interesa si:
- Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt virale: „E inconștient!”
- Un câine orb a salvat un bărbat de la atacul unui șarpe: „Nu s-ar fi terminat bine dacă nu era el”
- Momentul când un piton înghite o căprioară de 35 de kilograme. Imaginile sunt virale în mediul online