În lume există peste 50 de rase de pisici, de toate mărimile și aproape de toate culorile, cu păr scurt, cu păr lung sau chiar fără păr. Sâmbătă, la Digi Animal Club, stăm de vorbă cu Alexa Dumitriu și cu Mircea Nicolescu, deținătorii primului cuib din țară format doar din pisici british longhair.
Părinții pot fi shorthair, dar dacă au genă de longhair, atunci ies și pisici cu părul lung. Depinde foarte mult de masculi, dacă acesta, spre exemplu, este shorthair, chiar dacă noi avem fetele longhair și el nu are genă de longhair, toți puii vor ieși shorthair. - Alexa
Aramis, Aisha, Kali și Luna, zisă și Taz, de la Diavolul tazmanian. Acestea sunt numele celor 4 pufoșenii care au avut o adevărată ședință foto în momentul înregistrării emisiunii.
Sunt zile în care vii ”terminat” din jungla de afară și simplul mod în care o pisică vine la tine, îți toarce sau o vezi cum se joacă, de multe ori e suficient s-o vezi cum doarme, îți schimbă ceva în starea ta de stres. – Mircea
Invitații ne vor povesti cât de greu se despart de pisoi, după 3 luni în care se atașeză de ei involuntar,
Cel puțin prima dată, când am avut primul cuib și a trebuit să-i dăm, a fost o jale pe pentru fiecare pui. Aveam impresia că nu pleacă într-un loc bun, că cine știe ce se întâmplă.
La primul pui Alexa a plâns peste jumătate de oră, de zici că pleca la război, nu într-o familie ok.
Și da, pisicile lasă păr, indiferent că e longhair sau shorthair. Noi recomandăm măcar de 2 ori pe săptămână să fie periate și pieptănate, în special cele cu părul lung. Pentru a nu existe riscul să aibă câlți, de exemplu.
Mai multe detalii sâmbătă, de la ora 13:00.
- Te-ar putea interesa si:
- Viata cu un pisoi în primele săptămâni: ”Putem trăi în acea dulce cale de mijloc”
- Top 10 greșeli pe care le putem face atunci când ne luăm pisică
- Sâmbătă, la Digi Animal Club, vorbim cu Mihaela și Ionuț Proboteanu despre pisicile British Shorthair