Screen Shot 2024-01-26 at 12.08.21

Liliecii, spaima țânțarilor: ”Unul singur consumă un kilogram de insecte pe an. Asta înseamnă 1.500 de euro plătiți pe dezinsecție”

Pentru a păstra energie în sezonul rece, liliecii își încetinesc ritmul cardiac până la două sau trei de bătăi pe minut. Tot în timpul hibernării, temperatura lor corporală poate ajunge la două sau trei grade Celsius.

Dacă v-am stârnit curiozitatea, sâmbăta aceasta vă așteaptă o ediție Digi Animal Club rezervată liliecilor. Invitatul nostru este Dr. Dragoș Ștefan Măntoiu, biolog, specialist în chiroptere și faună sălbatică, fondator al Asociației Wilderness Research and Conservation.

De ce sunt protejați liliecii și ce importanță au ei pentru noi?

Sunt protejați pentru că populația lor este în scădere. Chiar dacă unele specii sunt abundente față de altele. Și cel puțin în zona temperată, unde majoritatea populației umane rezidează, țin sub control insectele. Mai ales pe cele care ne pot transmite boli, cum ar fi țânțarii. Liliecii papă țânțari. Un singur animal consumă un kilogram de insecte pe an. Asta se traduce undeva la 1.500 de euro plătiți de noi în dezinsecție pentru a scăpa de acele insecte și cu un preț mare plătit: chimicalele care ajung în mediu. Liliecii fac singuri treaba asta, în mod ecologic, în mod natural. Normal că lumea întreabă: dar de ce mai avem țânțari atunci? Asta pentru că nu fac față. Populația liliecilor este mult prea mică pentru a face față unui număr atât de mare de insecte, având în vedere că și noi ne-am extins și am dereglat tot mediul din jurul nostru”. - Dr. Dragoș Ștefan Măntoiu, biolog, Wilderness Research and Conservation.

De curând, Dragoș Ștefan Măntoiu și colegii lui au salvat o colonie de lilieci din Suceava. Au preluat animalele din podul respectiv și acestea au ajuns la Centrul de Reabilitare a Animalelor Sălbatice din București, administrat de Fundaţia Visul Luanei. Au fost evaluați, hidratați și puși din nou la hibernare, scopul final fiind eliberarea lor.

Am salvat o colonie de 3.000 de lilieci. Era un pod supraetajat peste un bloc de patru etaje. Acea construcție tipică de hai să mai facem un etaj. Totul placat cu rigips și OSB. Animalele au intrat acolo, s-a întâmplat ceva de au ajuns toate acolo, că de obicei nu se strâng atât de mulți. 3.000 de animale este maximum nostru pe care l-am observat. Au intrat într-o vată minerală acolo.

Oamenii nu trebuie să pună mâna pe aceste animale, indiferent cât de frumoase sau urâte li se par. Pot mușca. Însă n-a murit nimeni de la o simplă mușcătură”.

Vaccinul antirabic este totuși indicat dacă ați intrat în contact cu un liliac. Și dacă vă întrebați cum sau unde au fost puși la hibernare liliecii, răspunsul este la frigider. Da, oricât de bizar ar părea, cea mai bună metodă de a le crea un mediu ideal de hibernare, cu o temperatură constantă scăzută, este frigiderul.

În România sunt 32 de specii de lilieci

La ora actuală, la nivel global sunt undeva la peste 1.300 de specii de lilieci. Comparativ, la nivel național, țara noastră găzduiește 32 de specii.

Se descoperă în fiecare an noi specii și dispar altele în fiecare an. Este dificil din acest punct de vedere de identificat exact, de făcut o statistică. În zona ecuatorială tropicală apar o grămadă de specii, mai nou identificate pe criterii genetice, pentru că nu-ți mai ia nimeni în calcul o specie nouă fără genetică”.

De la simplele poze făcute cu bliț, factori care să conducă spre dispariția speciei sunt mulți: distrugerea habitatelor (tăierea arborilor bătrâni), insecticidele.

Mai avem o specie cu vreo 6 de indivizi în Dobrogea. Erau mii, dar cu timpul, oamenii au început să facă turism în peșteră și numărul lor s-a mișcorat drastic” - Dr. Dragoș Ștefan Măntoiu, biolog, Wilderness Research and Conservation.

Știați că ...

  • Unele specii de lilieci pot face migrații mai lungi de 2000 de km pe sezon

  • Specii care vânează insecte mari pot ajunge până la înălțimi de peste 400 m pentru a căuta hrană

  • Pe timp de vară femelele se organizează în colonii de maternitate și folosesc tot colectivul pentru a avea grijă de pui

  • Pot zbura cu viteze de până la 90 km/h

  • Pot mânca până la 2/3 din greutatea lor corporală în fiecare seară

  • Dacă liliecii dispar, în 2 ani agricultura mondială devine nesustenabilă

  • Pot migra deasupra mărilor și oceanelor, fiind înregistrate deplasări din California până în Hawaii

  • În largul Mării Negre, la peste 250 km de țărm, liliecii se opresc pe platformele petroliere

Mit sau adevăr? Liliecii se agață în părul oamenilor.

E un mit toată această poveste, un mit global, care a plecat de la englezi. Cercetătorii britanici care intrau în peșteri aveau peruci mari, care acopereau toată galeria. Și cum liliecii încercau să treacă prin cea mai mică zonă liberă, rămâneau blocați în acele peruci. Așadar liliecii nu intră în părul oamenilor, ei evită obstacolele”, a mai zis Dragoș Ștefan Măntoiu pe care îl puteți urmări sâmbăta aceasta, de la ora 13:00, la Digi Animal Club.

Te-ar putea interesa si:
”Noi nu protejăm natura de om, omul este parte a naturii”. Parcul Național Munții Făgăraș - vis sau realitate?
Câinele care zice "I love you": ”Dacă te simți la pământ, petrece puțin timp cu un husky”
Pregătirea câinelui pentru venirea unui bebeluș: pași pentru o tranziție armonioasă

Programul Zilei

Vineri22.11
Sâmbătă23.11
Duminică24.11
Luni25.11
Marți26.11
Miercuri27.11
Joi28.11
08:00 intalniri spectaculoase
08:55 Invazia crabului albastru
09:50 Viata secreta a padurii
10:35 Banditi mascati
11:25 Camera de garda a salbaticiei
12:15 Taramul marilor feline
13:10 Batalia masculilor alfa
13:40 Batalia masculilor alfa
14:10 Calul: Mostenirea americana
15:30 Prietenii surprinzatoare
16:20 Un an salbatic
17:20 Vidre de oras
18:15 Camera de garda a salbaticiei
19:05 Taramul marilor feline
20:00 Batalia masculilor alfa
20:30 Batalia masculilor alfa
21:00 Viata secreta a padurii
21:50 Ilegal
22:00 Minunile oceanului
22:30 Minunile oceanului
23:00 intalniri spectaculoase
23:55 Un an salbatic
00:50 Prietenii surprinzatoare
08:00 intalniri spectaculoase
08:55 Vidre de oras
09:46 Viata secreta a padurii
10:30 Minunile oceanului
10:57 Minunile oceanului
11:24 Camera de garda a salbaticiei
12:13 Taramul marilor feline
13:01 Digi Animal Club
13:35 Batalia masculilor alfa
14:05 Batalia masculilor alfa
14:30 Doamna cu babuinii
15:30 Prietenii surprinzatoare
16:20 Un an salbatic
17:20 Vidre de oras
18:15 Camera de garda a salbaticiei
19:05 Taramul marilor feline
20:00 Batalia masculilor alfa
20:30 Batalia masculilor alfa
21:00 Povesti din zona temperata
22:00 Regulile vietii
22:55 intalniri spectaculoase
23:50 Un an salbatic
00:45 Prietenii surprinzatoare
08:00 intalniri spectaculoase
08:51 Vidre de oras
09:42 Povesti din zona temperata
10:33 Digi Animal Club
11:05 Regulile vietii
12:00 Camera de garda a salbaticiei
12:55 Taramul marilor feline
13:45 Batalia masculilor alfa
14:10 Batalia masculilor alfa
14:35 Miami Wild
15:30 Prietenii surprinzatoare
16:20 Cercul magic al recifului
17:20 Vidre de oras
18:15 Camera de garda a salbaticiei
19:05 Taramul marilor feline
20:00 Pisi 112
20:30 Pisi 112
21:50 Ilegal
22:00 Minunile oceanului
22:30 Minunile oceanului
23:00 intalniri spectaculoase
23:55 Cercul magic al recifului
00:55 Prietenii surprinzatoare
08:00 intalniri spectaculoase
08:55 Vidre de oras
10:40 Minunile oceanului
11:10 Minunile oceanului
11:40 Camera de garda a salbaticiei
12:35 Taramul marilor feline
13:30 Pisi 112
14:00 Pisi 112
14:25 Lacul Balaton: Un paradis european
15:15 Viata secreta a rechinilor
15:30 Un an salbatic
16:20 Cercul magic al recifului
17:20 Vidre de oras
18:15 Camera de garda a salbaticiei
19:10 Anotimpurile salbatice ale Americii
20:00 Pisi 112
20:30 Pisi 112
21:00 Misiunea: Rechinii
21:30 Misiunea: Rechinii
22:00 Calendarul Naturii
22:55 intalniri spectaculoase
23:50 Cercul magic al recifului
00:50 Un an salbatic
08:00 intalniri spectaculoase
08:55 Vidre de oras
09:50 Misiunea: Rechinii
10:20 Misiunea: Rechinii
10:55 Calendarul Naturii
11:45 Camera de garda a salbaticiei
12:40 Anotimpurile salbatice ale Americii
13:35 Pisi 112
14:05 Pisi 112
14:35 Farmecul naturii
15:30 Un an salbatic
16:20 Cercul magic al recifului
17:20 Vidre de oras
18:15 Camera de garda a salbaticiei
19:10 Anotimpurile salbatice ale Americii
20:00 Pisi 112
20:30 Pisi 112
21:00 De vazut intr-o viata
22:00 Calendarul Naturii
22:55 Ciudateniile naturii
23:50 Cercul magic al recifului
00:50 Un an salbatic
08:00 Ciudateniile naturii
08:55 Vidre de oras
09:50 De vazut intr-o viata
10:45 Calendarul Naturii
11:35 Camera de garda a salbaticiei
12:30 Anotimpurile salbatice ale Americii
13:25 Pisi 112
13:55 Pisi 112
14:25 O planeta in miscare
15:15 Viata secreta a rechinilor
15:30 Un an salbatic
16:20 Cercul magic al recifului
17:20 Vidre de oras
18:15 Camera de garda a salbaticiei
19:10 Anotimpurile salbatice ale Americii
20:00 Pisi 112
20:30 Pisi 112
21:00 Misiunea: Rechinii
21:30 Misiunea: Rechinii
22:00 Calendarul Naturii
22:55 Ciudateniile naturii
23:50 Cercul magic al recifului
00:50 Un an salbatic
08:00 Ciudateniile naturii
08:55 Vidre de oras
09:50 Misiunea: Rechinii
10:25 Misiunea: Rechinii
11:00 Calendarul Naturii
11:50 Camera de garda a salbaticiei
12:45 Anotimpurile salbatice ale Americii
13:35 Pisi 112
14:05 Pisi 112
14:30 Regele Hipopotam
15:30 Un an salbatic
16:25 Peninsula: Povesti iberice
17:20 Urangutan in devenire
18:15 Migratii
19:10 Anotimpurile salbatice ale Americii
20:00 Pisi 112
20:30 Pisi 112
21:00 Viata secreta a padurii
21:50 Ilegal
22:00 Apele hipopotamului
22:55 Ciudateniile naturii
23:50 Peninsula: Povesti iberice
00:45 Un an salbatic

Partenerii noștri

Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat/ Foto: Captură video

Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt virale: „E...

Un bărbat îmbrăcat într-un costum de crocodil a devenit viral pe rețelele de socializare, după ce...