Animale maltratate sau abandonate sunt mereu un subiect sensibil. Așa că atunci, când vine vorba despre protecția animalelor, cei mai mulți fug care încotro.
Dar mai avem o șansă, atât noi, ca societate, cât și animalele nevinovate. Și această șansă se numește educație. Vom povesti sâmbăta aceasta, la Digi Animal Club, de la ora 13:00, despre minunatele proiecte ale celor de la Protecția Animalelor a Consiliului Județean Ilfov.
Ana Constantin, consilier Protecția Animalelor CJ Ilfov, ne-a explicat despre ”Ora de relaxare cu animale”, un proiect demarat în parteneriat cu Asociația Animal Society. Speră ca și acesta să ajungă rapid în inimile oamenilor, la fel cum s-a întâmplat în cazul ”Umple golul din viața ta”, acțiune care a promovat adopția cu ajutorul fotbaliștilor din Liga 1.
”Noi, împreună cu cei de la Animal Society, am demarat în urmă cu doi ani de zile un proiect-pilot, în școlile din județul Ilfov. În Domnești și în Ciolpani, mai exact. Proiectul se numește Ora de relaxare cu animale. Învățăm de la animalele mici cum să fim oameni mari. Mergem o dată pe lună la elevii din clasa a VI-a, acolo unde le vorbim despre legislație și protecția animalelor, despre responsabilizare, despre adopție, despre ce înseamnă să ai un animal de companie. Îi învățăm pe această cale să devină adulți responsabili.
Medicii veterinari de la Animal Society au avut și un curs interactiv în care le-au prezentat celor mici cum decurge o zi din viața lor. Iar cei mici sunt de fiecare dată fascinați. La fiecare curs sunt foarte activi, foarte receptivi, adresează întrebări.
La ultimul nostru curs, cel din luna ianuarie, o fetiță, care a participat la Olimpiada de Limba română, ne-a lăsat un mesaj în care ne-a spus că-i pare foarte rău că nu va participa la curs. Și ne-a rugat să revenim la școala ei, la clasa ei, pentru a mai ține un curs”.
Munca și implicarea celor de la Protecția Animalelor CJ Ilfov nu se oprește însă aici. Din următorul an de învățământ va deveni materie opțională în școlile din județul Ilfov.
”Noi sperăm să fim un exemplu și să devină materie în întreaga țară. Va fi o materie opțională, cursurile se vor ține la orele de dirigenție, iar noi vom participa activ, alături de cățeii noștri, de cățeii din adăposturi”.
Amenzi usturătoare și ani de închisoare, pentru abandonul și maltratarea animalelor
Abandonul animalelor se pedepsește prin lege, cu amendă până la 12.000 de lei. Iar pentru un animal maltratat se poate ajunge la o pedeapsă de până la șapte ani închisoare.
”De aceea, facem apel la oameni să fie umani, să fie responsabili. Și dacă au animăluțe în curte, există foarte multe programe, unde le pot duce și steriliza gratuit. Să nu mai aleagă o altă cale barbară.
Cel mai important este să ne implicăm activ, să alegem să nu rămânem indiferenți dacă întâlnim orice fel de animal abandonat sau chinuit. Să sesizăm de fiecare dată autoritățile.
Pentru un animal maltratat trebuie sesizată Poliția animalelor. Trebuie deschis un dosar penal pentru un asemenea caz. Se pedepsește cu închisoare de până la șapte ani”.
Legislația ne spune - Sterilizează-ți, castrează-ți câinele dacă este de rasă comună. Dacă nu faci asta, riști să primești o amendă cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei. Atenție! Sterilizarea este obligatorie chiar și pentru câinii de rasă pentru care nu există documente care să ateste apartenența la rasă.
Ce fac cei de la Protecția animalelor Ilfov considerăm că este un caz de normalitate de fapt. Și vă invităm să vă convingeți singuri, sâmbăta aceasta, de la ora 13:00, la Digi Animal Club. Numai investind în educație vom putea avea o Românie mai bună.
- Te-ar putea interesa si:
- ”Noi nu protejăm natura de om, omul este parte a naturii”. Parcul Național Munții Făgăraș - vis sau realitate?
- Câinele care zice "I love you": ”Dacă te simți la pământ, petrece puțin timp cu un husky”
- Pregătirea câinelui pentru venirea unui bebeluș: pași pentru o tranziție armonioasă