De 1 aprilie, românii sărbătoresc Ziua Păsărilor, prilej numai bun pentru a atrage un semnal de alarmă asupra protecției lor, dar și pentru a le auzi. Să ieșim în natură și să ne bucurăm de cântecul păsărilor!
Sâmbăta aceasta, 1 aprilie, alături de noi, la Digi Animal Club, începând cu ora 13:00, este Andreea Oprea, specialist în comunicare - Societatea Ornitologică Română Invitata noastră ne-a explicat cât de simplu și de relaxant este să sărbătorim Ziua Păsărilor, dar și ce-ar trebui să facem pentru a nu deranja păsările în această perioadă de cuibărit.
"Anul acesta îi invităm pe oameni să iasă în natura din jurul lor. Să iasă în parcuri sau la pădure, acolo unde sunt sute de păsări care să ne încânte cu trilurile lor. Mă refer și la birdwatching, dar și la ieșiri aproape, pentru că vorbim aici despre păsările comune. În București avem identificate 190 de specii de păsări. La nivel național sunt 400, doar că nu toate stau aici pe tot timpul anului. E foarte important să le cunoaștem pe acestea comune. Dacă ieșim să le observăm, e bine să fie un pic mai liniște. Că dacă noi țipăm, nu mai avem cum să le auzim. E o perioadă bună pentru că le și putem vedea", ne-a explicat Andreea Oprea.
De ce instrumente au nevoie pasionații de birdwatching
Pentru cei pasionați de birdwatching, invitata noastră a venit cu o listă scurtă de instrumente de care avem nevoie: binoclu și ghid.
"Trebuie să avem la îndemână un binoclu, pentru că ideea este să nu ne apropiem foarte mult de păsări. Mai este nevoie și de o carte, un ghid de identificare a păsărilor. Te uiți cu binoclul, iar apoi, deschizi cartea și identifici ce pasăre a fost. Unele păsări sunt ușor de identificat, altele nu. La un moment dat, ne-ar ajuta să avem și o lunetă, să vedem mult mai bine. Important e să purtăm culori mult mai închise, culori mai aproape de natură. Nu vrem să ieșim în evidență, iar păsările să ne vadă", a mai spus Andreea Oprea.
Proiecte pentru a-i apropia pe cei mici de lumea păsărilor
Cei de la Societatea Ornitologică Română au în derulare câteva proiecte de educare a celor mici, dar nu numai. ”Școli și grădinițe prietenoase cu natura”; “România Prinde Aripi”; ”Uite barza!” sunt doar câteva dintre ele.
"Prin proiectul ”Școli și grădinițe prietenoase cu natura” dorim să încurajăm fiecare profesor sau elev să își împartă spațiul cu speciile urbanizate și chiar să le ajute prin câteva acțiuni simple, precum amplasarea unui cuib artificial, a unei adăpători sau hrănirea păsărilor în timpul iernii" - Andreea Oprea, specialist în comunicare Societatea Ornitologică Română.
Cei de la Societatea Ornitologică Română au fost în școli și în Delta Dunării și le-au explicat copiilor ce păsări dau viață Deltei sau cum se pot apropia de o pasăre fără să fie deranjată.
“România Prinde Aripi” este proiectul prin care SOR își propune să implice publicul larg în cele mai simple și mai eficiente măsuri de conservare pentru păsările sălbatice: ”Vorbim de montare de cuiburi, reparăm hrănitorile pe care le avem, pe care, de asemenea, voluntarii noștri le aprovizionează iarna. Iarna hrănim păsările cu semințe, că atunci nu se găsesc. Nu cu pâine, așa cum am mai văzut, că nu aduce niciun aport nutritiv. O mănâncă, dar nu le face bine. Ele mănâncă semințe și fructe”.
Un alt subiect abordat în emisiune este pasul important făcut în conservarea naturii anul acesta, în 15 februarie: utilizarea muniției cu plumb la vânătoare în zonele umede a fost interzisă în toate cele 27 de țări ale Uniunii Europene, precum și în Islanda, Norvegia și Liechtenstein.
”Conform datelor publicate de Comisia Europeană, în urma partidelor de vânătoare zonele umede au fost poluate cu 4 – 5 mii de tone de plumb anual, cu toate că există alternative la prețuri competitive, cum ar fi alicele din oțel sau din aliaje care nu au un astfel de efect asupra păsărilor.”
În România, potrivit estimărilor realizate de Societatea Ornitologică Română (SOR), activitatea de vânătoare a poluat anual natura în medie cu 63 de tone de plumb.
Emisiunea Digi Animal Club în care este invitată Andreea Oprea, specialist în comunicare - Societatea Ornitologică Română, începe sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 13:00.
- Te-ar putea interesa si:
- ”Noi nu protejăm natura de om, omul este parte a naturii”. Parcul Național Munții Făgăraș - vis sau realitate?
- Câinele care zice "I love you": ”Dacă te simți la pământ, petrece puțin timp cu un husky”
- Pregătirea câinelui pentru venirea unui bebeluș: pași pentru o tranziție armonioasă